Concluziile teleconferinței organizate de Comisia Europeană privind produsele congelate Greenyard

11.07.2018

Informare de presă

Concluziile teleconferinței organizate de Comisia Europeană privind produsele congelate Greenyard

Astăzi a avut loc teleconferința cu toate statele membre, organizată de Comisia Europeană, prin DG SANTE, pentru a discuta aspecte legate de gestionarea situației generată de prezența Listeria monocytogenes în porumbul congelat (produs de compania Greenyard din Ungaria) și, posibil în alte produse de origine vegetală congelate produse de această firmă.

Cu acest prilej, au fost purtate discuții tehnice și a avut loc un schimb de opinii privind măsurile de gestionare a riscurilor întreprinse de către statele membre.

În urma discuțiilor, s-a propus ca pentru viitor să se menționeze pe etichetele acestui tip de produse recomandarea ca acestea să fie preparate termic, înainte de a fi consumate (Listeria monocytogenes se distrugere prin tratare termică – fierbere).

S-a stabilit ca, în scurt timp, Comisia Europeană să transmită o informare pe acest subiect, care va cuprinde recomandări pentru fi difuzate către consumatorii din toate statele membre.

De asemenea, s-a reiterat necesitatea ca autoritățile competente din statele membre să continue monitorizarea procedurilor de retragere a produselor companiei Greenyard din Ungaria.

Precizăm că ANSVSA monitorizează în continuare procedurile de retragere și rechemare ale firmelor distribuitoare și a celor care comercializează produsele congelate, incluse pe lista de distribuție comunicată.

Serviciul Comunicare și Logistică Documentară