Succes important în lupta împotriva PPA – 22.000 de porci au fost abatorizați pentru consum, nefiind dirijați către incinerare în vederea distrugerii

23.12.2022

 

 

Informare de presă

Succes important în lupta împotriva PPA – 22.000 de porci au fost abatorizați pentru consum, nefiind dirijați către incinerare în vederea distrugerii

 

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a obținut un succes important în lupta cu pesta porcină africană (PPA): 22.000 de porci au fost sacrificați și valorificați economic după ce în cadrul unei exploatații comerciale s-a reușit izolarea virusului în cadrul focarului și uciderea unui număr mic de suine raportat la totalul capetelor existente.

Planul a fost implemetat într-o fermă din localitatea Pădureni din județul Timiș, care în momentul apariției virusului avea peste 42.000 de capete. Dintre acestea, mai puțin de 5.000 de suine au fost ucise. După 30 de zile de la confirmarea virusului PPA, au fost ridicate toate restricțiile din fermă.

Planul de măsuri a fost elaborat de o echipă de specialiști ai ANSVSA, condusă de vicepreședintele desemnat dr. Ioan Oleleu. Punerea sa în aplicare s-a realizat împreună cu medicii veterinari din Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Timiș și a constat în monitorizarea strictă a stării de sănătate a tuturor porcilor care nu au fost afectați în prima fază și regândirea unor fluxuri în ceea ce privește biosecuritatea fermei. Astfel, s-a compartimentat exploatația respectivă în trei unități epidemiologice cu grade diferite de supraveghere și monitorizare a animalelor, pornind de la furaje, personal implicat, măsuri de profilaxie generală nespecifică, deratizări, dezinfecții și bineînțeles, limitarea circulației persoanelor în incinta exploatației.

Esențială în aplicarea acestui plan a fost diagnosticarea precoce a bolii și evaluarea responsabilă a tuturor aspectelor de natură structurală și operațională din cadrul fermei afectate. Încă din momentul suspiciunii, reprezentanții exploatației au furnizat echipei coordonatoare de medici veterinari oficiali informații epidemiologice esențiale, iar măsurile suplimentare instituite, au făcut posibilă salvarea a peste 37.000 de porci.

În acest caz, operatorul economic este de apreciat pentru eficiența și rigurozitatea cu care a aplicat și respectat măsurile dispuse. Atitudinea sa este un exemplu de colaborare între fermieri și autorități, singura cale prin care această epidemie poate fi ținută sub control.

 

Serviciul Comunicare și Logistică Documentară