15.05.2018
Informare de presă
Ziua Națională a Medicului Veterinar
Ziua Națională a Medicului Veterinar este sărbătorită, în țara noastră, în data de 15 mai, dată care a marcat de-a lungul timpului evenimente importante pentru această profesie, începând de la înființare.
Domnitorul Alexandru Ioan Cuza a fost cel care, în data de 15 mai a anului 1861, a semnat decretul de înființare a Școlii de Medicină Veterinară în cadrul Școlii de Medicină și Farmacii, înființată și condusă de Carol Davila.
Tot în aceeași dată, zece ani mai târziu, un colectiv de 14 medici veterinari au semnat o „Declarațiune”, care a stat la baza înființării Societății de Medicină Veterinară. Această Societate a fost desființată în anul 1949, pentru ca în data 15 mai 1971 să se reînființeze sub denumirea de Asociația Medicilor Veterinari din România.
Data de 15 mai a fost stabilită ca Ziua Națională a Medicului Veterinar la Congresul Național de Medicină Veterinară din anul 1994 și a fost sărbătorită oficial, pentru prima oară, în anul 1995.
Pe parcursul anilor, școlile de medicină veterinară din țara noastră s-au dezvoltat și perfecționat permanent, oferind societății specialiști de înaltă ținută profesională, în acest domeniu atât de important.
Prin înființarea, în anul 2004, a Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), ca structură guvernamentală distinctă, cu personalitate juridică proprie, cu rol de reglementare, control și reprezentare în domeniul sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor, s-a consolidat și îmbunătățit rolul și prezența medicului veterinar în cadrul administrației publice și în cadrul societății românești.
Misiunea ANSVSA de a crea şi menţine un climat benefic dezvoltării constante a domeniului veterinar şi al siguranţei alimentelor din România a căpătat o nouă valenţă, aceea de actor important în deschiderea de noi oportunităţi pentru comerţul cu animale sau cu produse alimentare româneşti, atât pe piaţa comunitară, cât şi a ţărilor terţe.
ANSVSA, Institutele naționale veterinare, Direcțiile sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor au un rol cu atât mai important cu cât România, stat membru al Uniunii Europene, face parte dintr-o piață comună care aplică unele dintre cele mai exigente standarde din lume, în materie de sănătate și protecție a animalelor și siguranță alimentară.
Acum 90 de ani, România, împreună cu alte 27 de state a pus bazele Organizaţiei Mondiale pentru Sănătatea Animalelor (OIE). Astăzi, organizaţia, care numără 181 de ţări membre este un partener permanent al ANSVSA. Un partener care certifică eficienţa serviciilor veterinare din România şi contribuie implicit la dezvoltarea comerţului românesc cu animale vii şi produse de origine animală.
ANSVSA a cărei misiune este îndeplinită prin munca dedicată a angajaţilor săi: medici veterinari, medici umani, chimişti de industrie alimentară, biologi şi alti specialişti din diferite domenii au demonstrat că serviciile publice veterinare din ţara noastră sunt printre cele mai eficiente din Uniunea Europeană şi că operatorii din industria noastră alimentară sunt parteneri de încredere.
Serviciul Comunicare