Reguli de bunăstare şi protecţie animală care trebuie respectate înaintea, în timpul şi după intervenţia în urma producerii inundaţiilor

29.09.2024

Informare de presă

Reguli de bunăstare şi protecţie animală care trebuie respectate înaintea, în timpul şi după intervenţia în urma producerii inundaţiilor

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis mai multe avertizări de cod galben și portocaliu de ploi torențiale și intensificări ale vântului, valabile în acest weekend, în contextul unui ciclon care va afecta întreaga țară.

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a transmis instrucțiuni Direcțiilor Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Județene (DSVSA), respectiv pentru municipiul București, privind implementarea măsurilor de profilaxie generală și specifică, ecarisare și sănătate publică, pentru a preveni și limita efectele inundațiilor asupra sănătății și bunăstării animalelor.

Instrucțiunile transmise au fost destinate atât medicilor veterinari oficiali, cât și deținătorilor de animale, fie că sunt animale de interes economic sau de companie. În acestea s-a precizat că, în orice intervenție în cadrul unui dezastru non-epidemic, cum este cazul inundațiilor, trebuie să se aibă în vedere identificarea zonelor care ar putea fi afectate și mutarea animalelor în zone mai sigure.

De asemenea, animalele nu trebuie să fie ținute legate, toate animalele trebuie să fie dezlegate, astfel încât să se poată salva. Suplimentar, accesul în adăposturile animalelor sau padocuri trebuie să fie facil, astfel încât animalele să poată fi mutate ușor. Atunci când se planifică intervenția pentru salvarea animalelor de fermă și de companie din calea inundațiilor, trebuie avute în vedere următoarele etape:

  • Asigurarea unui adăpost pentru animalele salvate;
  • Furnizarea de apă și furaje animalelor înfometate și însetate;
  • Furnizarea de tratament veterinar sau de mijloace de profilaxie pentru animalele bolnave sau cele cu risc ridicat de îmbolnăvire;
  • Eliminarea prin metode umane a animalelor care sunt în suferință și pentru care nu se mai poate interveni terapeutic.

În cadrul etapelor de salvare și transport al animalelor către zone sigure față de inundații, trebuie evitate, pe cât posibil, următoarele tipuri de manipulări ale animalelor:

  • Lovirea animalelor cu mâna sau cu piciorul;
  • Aplicarea unei presiuni într-o zonă sensibilă a corpului animalelor, care să le provoace durere sau suferință inutilă;
  • Suspendarea animalelor prin mijloace mecanice, ridicarea sau târârea animalelor de cap, urechi, coarne, picioare, coadă sau blană, sau manipularea acestora într-un mod care le provoacă durere sau suferință inutilă, precum și utilizarea vergelelor sau a altor instrumente ascuțite.

Mijloacele de transport și containerele folosite în cadrul operațiunilor de salvare și transport al animalelor în zonele sigure trebuie, de asemenea, să fie proiectate, construite, întreținute și utilizate astfel încât să se evite rănirea și suferința animalelor și să se asigure siguranța acestora.

În ceea ce privește transportul animalelor salvate, acesta trebuie efectuat fără întârziere până la locul de destinație. În cazul în care animalele sunt mutate într-un adăpost provizoriu, acestea trebuie inspectate cel puțin o dată pe zi pentru a identifica eventualele morbidități și mortalități. Adăposturile de urgență sau alte structuri improvizate, destinate să adăpostească temporar animalele salvate din calea inundațiilor, trebuie să respecte un minim de condiții de siguranță pentru animale și să asigure protecția acestora.

Precizăm că precipitațiile abundente și inundațiile recente ne determină să avertizăm deținătorii de animale din zonele afectate, dar și din restul țării, asupra riscului apariției și evoluției unor boli grave, care se pot transmite de la animale la oameni. Importanța acțiunilor sanitare veterinare, în special a vaccinărilor, constă în faptul că incidența unor boli, care în mod normal sunt controlate, ar putea crește.

Activitatea desfășurată de către serviciile sanitare veterinare are un dublu scop: de a menține starea de sănătate a efectivelor de animale și de a proteja cetățenii de pericolul bolilor transmisibile de la animale la om.

ANSVSA recomandă tuturor proprietarilor de animale să coopereze cu medicii veterinari pentru efectuarea acțiunilor sanitare veterinare necesare.

 

Serviciul Comunicare și Logistică Documentară