Informare de presă
Medicii veterinari de liberă practică își vor primi drepturile bănești
Drepturile bănești cuvenite medicilor veterinari de liberă practică împuterniciți în condițiile legii, în conformitate cu prevederile Legii 236/2019 și a OUG 117/2020, pentru acțiunile sanitare veterinare realizate în luna septembrie, au intrat în conturile Direcţiilor Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) judeţene încă din data de 10 noiembrie.
Prima solicitare, în acest sens, către Ministerul de Finanțe pentru deschiderea de credite în sumă de 24.527.403 de lei, a fost înaintată de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) în data de 6 noiembrie.
Pentru această sumă, care a intrat în conturile a 39 de DSVSA județene, s-a solicitat Trezoreriei decontarea de urgență. Două DSVSA judeţene nu au primit bani – Sibiu (pentru că nu s-a întocmit complet documentaţia, conform cerințelor), Bihor (nu a solicitat decontarea), iar DSVSA a Municipiului Bucureşti nu are încheiate contracte de concesiune cu medici veterinari de liberă practică împuterniciți.
Aceste precizări sunt necesare în condiţiile în care, luni, 9 noiembrie, medicii veterinari de liberă practică din mai multe judeţe au întrerupt activitatea, acuzând ANSVSA că nu respectă contractele încheiate şi nu a efectuat plăţile pentru acţiunile contractate, în conformitate cu prevederile Legii 236/2019 și a OUG 117/2020.
Întârzierea plăţilor a fost cauzată de un blocaj instituțional generat de Direcţia Economică și de Secretarului General al ANSVSA, situație care a fost soluționată prin implicarea președintelui instituției.
În acest sens, a fost sesizată Comisia de Disciplină pentru neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu pentru mai mulți funcționari publici din cadrul Direcției Economice. Această situație, fără precedent la nivelul autorităţii, nu a făcut decât să blocheze, mai mult de două luni, aplicarea prevederilor legale privind plata medicilor veterinari de liberă practică, în condițiile legii.
Dr. Robert Chioveanu, prin toate demersurile întreprinse, în calitate de președinte al ANSVSA, a insistat ca medicii veterinari de liberă practică împuterniciți să primească suma de 10.000 de lei din bugetul Autorității, pentru fiecare contract și să se aplice prevederile legale.
La această dată, s-a solicitat tuturor DSVSA județene să transmită documentația necesară pentru a se face deschiderea de credite reprezentând contravalorea deconturilor privind acțiunile realizate în luna octombrie, de către medicii veterinari de liberă practică împuterniciți.
În următoarea perioadă, se analizează documentația primită de la DSVSA județene, astfel încât să se realizeze plățile pentru luna octombrie, în condițiile legii, fără întârziere.
Totodată, s-a solicitat un control urgent din partea Ministerului Finanțelor Publice pentru clarificarea aspectelor care au cauzat blocarea plăților, precum și prevederile legale încălcate care au condus la imposibilitatea de punere în aplicare a prevederilor OUG 117/2020.
Președintele ANSVSA consideră că medicii veterinari de liberă practică trebuie să-și primească drepturile, așa cum prevede legea și că alături de medicii veterinari oficiali își vor face datoria, cu profesionalism, pentru apărarea sănătății animalelor și a sănătății oamenilor.
Serviciul Comunicare și Logistică Documentară