06.07.2017
Informare de presă
Comandament Sezon Estival 2017
În data de 05.07.2017, inspectorii sanitari veterinari care activează în cadrul Comandamentul Sezon Estival 2017, au verificat modul în care sunt respectate condiţiile sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor privind producerea, prelucrarea, depozitarea, transportul şi comercializarea produselor alimentare.
În urma controalelor efectuate în zonele de interes turistic, inspectorii au constatat o serie de deficienţe, după cum urmează:
- Condiţii de igienă necorespunzătoare în spaţiile de lucru;
- Etichetare necorespunzătoare a produselor alimentare;
- Depozitare necorespunzătoare a produselor alimentare.
Astfel, au fost sancţionate contravenţional 5 restaurante şi 2 unităţi tip fast food cu amenzi în valoare totală de 14.000 lei.
De asemenea, au fost confiscate şi retrase de la comercializare 32 kg de produse alimentare, improprii consumului uman, produse care au fost dirijate către o unitate de neutralizare.
Tot în cursul zilei de 05.07.2017, la solicitarea CJPC Constanţa, o echipă de inspectori sanitari veterinari s-a deplasat la două unităţi din Constanţa, unde în urma verificărilor efectuate şi a deficienţelor constatate, au aplicat sancţiune contravenţională în valoare de 4.000 de lei şi au retras de la comercializare 269 kg de produse alimentare improprii consumului uman, produse care au fost dirijate către o unitate de neutralizare. Totodată, a fost eliberată şi o ordonanţă de suspendare temporară a activităţii pentru o unitate tip pizzerie.
Vă reamintim că, ANSVSA, prin intermediul DSVSA Constanţa, pune la dispoziţia celor interesaţi numărul telefon al Comandamentului Sezon Estival: 0786 577 007, unde se pot face sesizări, sau se pot obţine informaţii referitoare la diferite aspecte din domeniul siguranţei alimentelor.
Acest număr va funcţiona în paralel cu numărul Call – Center-ului ANSVSA: 0800-826-787, apelabil gratuit, din orice reţea de telefonie.
DSVSA Constanţa pune la dispoziţia turiştilor, pe site-ul instituţiei, un modul dedicat Comandamentului Sezon Estival 2017
(http://constanta.dsvsa.ro/comunicare/comandament-sezon-estival/), unde se pot găsi informaţii utile, recomandări, dar şi numerele de telefon unde cetăţenii pot contacta inspectorii ANSVSA care activează în cadrul acestui Comandament.
Serviciul Comunicare