10.02.2023
Informare de presă
Actualizarea situației privind evoluția Pestei Porcine Africane (PPA)
În data de 10.02.2023 mai sunt active 24 de focare PPA, dintre care 23 de focare la nivelul gospodăriilor populației și un focar la nivelul unei exploatații comerciale de porcine, după cum urmeză:
Exploatația comercială de porcine din județul Călărași, confirmată în data de 08.02.2023 prin buletinul de analiză cu rezultat pozitiv pentru identificarea genomului virusului PPA emis de Laboratorul Național de Referință pentru PPA din cadrul Institutului de Diagnostic și Sănătate Animală.
A.N.S.V.S.A, prin Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Călărași (D.S.V.S.A Călărași), pune în aplicare toate măsurile de control, în conformitate cu cerințele Regulamentului Delegat (UE) 2020/687 de completare a Regulamentului (UE) 2016/429, în ceea ce privește normele de prevenire și control al anumitor boli listate atât în exploatația afectată, cât și în zonele de protecție și supraveghere. În prezent, specialiștii din cadrul A.N.S.V.S.A – D.S.V.S.A Călărași efectuează ancheta epidemiologică pentru a identifica toate indiciile cu privire la calea probabilă de pătrundere a virusului în exploatație.
Distribuția geografică – focare este reprezentată în Graficul nr. 1.
SITUAȚIA EPIDEMIOLOGICĂ PPA – PERIOADA 2017 – 2023 (10.02.2023)
În perioada 2017 și până în prezent au fost stinse 5.952 de focare de pestă porcină africană conform datelor prezentate în tabelul de mai jos:
Anul | Nr. focare confirmate | Nr. focare active | Nr. focare stinse |
2017 | 2 | 0 | 2 |
2018 | 1164 | 0 | 1164 |
2019 | 1728 | 0 | 1728 |
2020 | 1063 | 0 | 1063 |
2021 | 1660 | 0 | 1660 |
2022 | 327 | 1 | 326 |
2023 | 32 | 23 | 9 |
Total | 5976 | 24 | 5952 |
De la prima semnalare a prezenței virusului PPA în România, pe data de 31 iulie 2017 și până în prezent, au fost diagnosticate 7.069 de cazuri la mistreți în 41 de județe (graficul nr. 2). În conformitate cu prevederile europene, cazurile de PPA la mistreți se sting după cel puțin 2 ani de la apariția lor.
Grafic nr. 2
Serviciul Comunicare și Logistică Documentară