Rezultatele verificărilor ANSVSA privind reziduurile de pesticide din fructele şi legumele provenite din import în perioada 10 septembrie – 16 septembrie 2016

22.09.2016
Informare de presă
Rezultatele verificărilor ANSVSA privind reziduurile de pesticide din fructele şi legumele provenite din import
în perioada 10 septembrie – 16 septembrie  2016

 

În perioada 10 septembrie – 16 septembrie 2016, inspectorii sanitari veterinari şi pentru siguranţa alimentelor au controlat 118 de transporturi de produse de origine nonanimală, importate din următoarele ţări terţe: Turcia, Argentina, Egipt, China, Ucraina, Macedonia, Republica Moldova, Serbia, Zimbabwe care au însumat o cantitate de 2.358 tone.
Dintre acestea, 46 transporturi au fost verificate în punctele finale de import (depozite autorizate) şi 72 de transporturi în Posturile de Inspecţie la Frontieră: Constanţa Nord, Constanţa Sud, Galaţi, Albiţa, Moraviţa.
Din fructele şi legumele verificate: ardei gras, roşii, fasole, lămâi, struguri, portocale, pomelo, prune, smochine, rodii, piersici, mere, gutui, avocado, usturoi au fost prelevate probe în vederea analizării în laborator pentru determinarea prezenţei şi a încadrării în limitele admise ale reziduurilor de pesticide.
Au fost prelevate şi analizate 26 de probe la care nu s-au înregistrat depăşiri ale limitelor maxime admise pentru reziduuri de pesticide.
Serviciul Comunicare