Aditivii alimentari

Informarea consumatorului cu privire la utilizarea aditivilor alimentari

Aditivii alimentari sunt ingrediente alimentare şi ar trebui să fie menţionaţi în lista ingredientelor.

Aditivii trebuie să fie desemnaţi cu denumirea clasei lor funcţionale, urmată de numele lor specific sau de numărul CE. De exemplu: „colorant – curcumină” sau „colorant: E 100”.

Acest număr E poate fi utilizat pentru simplificarea etichetării substanţelor care au denumiri chimice câteodată complicate.

Ce sunt aditivii alimentari?

Aditivii sunt substanţe utilizate pentru diferite motive – precum conservarea, colorarea, îndulcirea etc. – în prepararea produselor alimentare. Legislaţia Uniunii Europene îi defineşte drept „orice substanţă care, în mod normal, nu se consumă ca aliment în sine şi nu se utilizează ca ingredient alimentar caracteristic, cu sau fără valoare nutritivă, şi a cărei adăugare deliberată, în scop tehnologic, în produsele alimentare pe parcursul procesului de fabricare, prelucrare, preparare, tratare, ambalare, transport sau depozitare are ca rezultat sau se poate considera în mod rezonabil că ar putea avea ca rezultat, transformarea sa sau transformarea produselor sale secundare, în mod direct sau indirect, într-o componentă a produselor alimentare în cauză.

La ce folosesc aditivii?

Aditivii pot fi utilizaţi în diverse scopuri. Legislaţia UE defineşte 27 de „scopuri tehnologice”. Aditivii sunt utilizaţi, printre altele, drept:

  • Coloranţi – sunt utilizaţi pentru a adăuga sau pentru a reda culoarea unui produs alimentar
  • Conservanţi – aceştia se adaugă pentru a prelungi viaţa la raft a produselor alimentare prin protejarea acestora împotriva microorganismelor;
  • Antioxidanţi – acestea sunt substanţe care prelungesc viaţa la raft a produselor alimentare prin protejarea acestora împotriva oxidării (respectiv râncezirea grăsimii şi schimbarea culorii)
  • Agenţi de tratare a făinii – aceştia se adaugă făinii sau aluatului pentru a îi îmbunătăţi calităţile panificabile.

Sunt aditivii alimentari siguri?

Siguranţa tuturor aditivilor alimentari autorizaţi în prezent a fost evaluată de Comitetul ştiinţific pentru alimentaţie (SCF) şi/sau Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară (EFSA).

Numai aditivii pentru care utilizările propuse au fost considerate sigure sunt incluşi în lista UE.

Ţinând cont că cele mai multe dintre evaluări datează din anii ’80 şi ’90, EFSA a demarat reevaluarea tuturor aditivilor aaditivi2utorizaţi.

Reevaluarea se va încheia până în 2020.

Pe baza avizului EFSA, Comisia poate să propună o revizuire a actualelor condiţii de utilizare a aditivilor şi, dacă este necesar, să îndepărteze un aditiv din listă.

De exemplu: ca rezultat al programului de reevaluare, s-a revizuit utilizarea a trei coloranţi alimentari deoarece EFSA a redus doza zilnică acceptabilă (DZA) şi a considerat că expunerea umană la aceşti coloranţi este posibil să fie prea ridicată. Prin urmare, nivelurile maxime ale acestor coloranţi care pot fi utilizate în produsele alimentare vor fi reduse la începutul anului 2012. Această trimitere se referă la E 104 Galben de chinolină, E 110 Sunset Yellow şi E 124 Ponceau 4R.

Cum se evaluează siguranţa aditivilor alimentari?

EFSA este cea care evaluează siguranţa aditivilor alimentari. Substanţele sunt evaluate pe baza unui dosar, furnizat de obicei de un solicitant (în mod normal, producătorul sau un utilizator potenţial al aditivului alimentar). Acest dosar trebuie să conţină denumirile chimice ale aditivului, procesul de fabricaţie al acestuia, metodele de analiză, precum şi reacţiile şi transformările aditivului în alimente, explicaţia necesităţii, utilizările propuse şi datele toxicologice.

Datele toxicologice trebuie să conţină informaţii cu privire la metabolism, testele de toxicitate subcronică şi cronică, carcinogenitatea; genotoxicitatea, toxicitatea reproductivă şi evolutivă şi, dacă este necesar, alte studii.

Pe baza acestor date, EFSA stabileşte nivelul sub care doza de substanţă poate fi considerată sigură – aşa-numita doză zilnică acceptabilă (DZA). În acelaşi timp, EFSA estimează, de asemenea, pe baza utilizărilor propuse în diferite produse alimentare, dacă această DZA poate fi depăşită.

În cazul în care DZA nu este depășită, utilizarea aditivului alimentar este considerată sigură.

Este posibil să se consume aditivi alimentari la niveluri periculos de ridicate?

Când estimează expunerea posibilă la un aditiv alimentar, EFSA ia în considerare nivelul maxim solicitat pentru a fi adăugat în diferite produse alimentare. În plus, EFSA presupune consumul zilnic al celor mai mari cantităţi din aceste produse alimentare. Doar în cazul în care expunerea estimată prin intermediul a diferiteproduse alimentare rămâne sub valoarea DZA, EFSA va considera că utilizarea propusă a substanţelor este sigură. În cazul în care DZA este depăşită, Comisia poate decide să limiteze utilizarea aditivului sau să nu îl autorizeze deloc.

Prezenţa aditivilor alimentari ar trebui, prin urmare, să fie considerată sigură, chiar şi pentru consumatorii care mănâncă cantităţi mari de produse alimentare în care aditivii au fost utilizaţi la nivelul maxim admis.

Care sunt condiţiile pentru autorizarea aditivilor alimentari?

Un aditiv alimentar poate fi autorizat numai în cazul în care utilizarea acestuia îndeplineşte următoarele condiţii:

  • conform dovezilor ştiinţifice disponibile, nu prezintă niciun risc pentru sănătatea consumatorului la dozele propuse;
  • există o necesitate tehnologică suficientă care nu poate fi satisfăcută prin alte mijloace; şi
  • utilizarea sa nu induce în eroare consumatorul şi trebuie să aducă avantaje acestuia.

La autorizarea aditivilor alimentari, se pot lua în considerare şi alţi factori relevanţi. Printre aceştia s-ar putea număra etica, tradiţiile, mediul, etc.

Care sunt avantajele pentru consumator?

Legislaţia UE prevede că aditivii alimentari trebuie să prezinte avantaje şi beneficii pentru consumator. Prin urmare, aceştia trebuie să contribuie la realizarea unuia sau mai multora dintre următoarele obiective:

  • conservarea calităţii nutriţionale a alimentului;
  • furnizarea ingredientelor sau componentelor necesare fabricării de produse alimentare destinate unor grupuri de consumatori cu nevoi nutriţionale speciale;
  • sporirea capacităţii de conservare sau a stabilităţii unui aliment sau îmbunătăţirea proprietăţilor sale organoleptice, cu condiţia neinducerii în eroare a consumatorului;
  • contribuţia la fabricarea, prelucrarea, prepararea, tratarea, ambalarea, transportarea sau depozitarea alimentelor, inclusiv a aditivilor alimentari, a enzimelor alimentare şi a aromelor alimentare, cu condiţia ca aditivul alimentar să nu fie utilizat pentru mascarea materiilor prime defectuoase sau pentru acoperirea unor practici neigienice

Coloranţii alimentari pot induce în eroare consumatorul – de ce sunt autorizaţi?

Utilizarea coloranţilor alimentari este considerată acceptabilă pentru următoarele scopuri:

  • refacerea aspectului iniţial al produselor alimentare a căror culoare a fost modificată prin prelucrare, depoziColoranti-alimentari-de-culoare-galbena-650x380tare, ambalare şi distribuţie;
  • ameliorarea atractivităţii vizuale a produselor alimentare;
  • colorarea produselor alimentare care în mod normal sunt incolore

Utilizarea coloranţilor alimentari trebuie să respecte întotdeauna condiţia generală de neinducere în eroare a consumatorului. De exemplu, utilizarea coloranţilor nu trebuie să lase impresia că acesta conţine ingrediente care nu au fost niciodată adăugate.

Orice substanţă poate fi utilizată ca aditiv alimentar?

Numai aditivii alimentari enumeraţi în legislaţia UE pot fi adăugaţi la produsele alimentare, iar aceasta se poate face doar în anumite condiţii.

Aditivii care provoacă probleme toxicologice minime se pot adăuga în aproape toate produsele alimentare prelucrate. Printre exemple se numără carbonatul de calciu (E 170), acidul lactic (E 270), acidul citric (E 330), pectinele (E 440), acizii graşi (E 570), azotul (E 941).

Pentru alţi aditivi utilizarea este mai limitată, de exemplu:

  • Natamicina (E 235) nu se poate utiliza decât drept conservant pentru tratarea suprafeţei brânzei şi a cârnaţilor uscaţi
  • Acidul eritorbic (E 315) nu se poate utiliza decât ca antioxidant în anumite produse pe bază de carne şi peşte
  • Ferocianura de sodiu (E 535) nu se poate utiliza decât ca agent antiaglomerant în sare şi înlocuitorii acesteia

Pot fi folosiţi aditivi în toate produsele alimentare?

În unele produse alimentare utilizarea aditivilor este foarte limitată. Pentru produsele alimentare neprelucrate, precum laptele, fructele şi legumele proaspete, carnea proaspătă şi apa, sunt autorizaţi doar câţiva aditivi.

Cu cât se prelucrează mai mult un produs alimentar, cu atât mai mulţi aditivi sunt autorizaţi şi utilizaţi. Dulciurile, snack-urile aromatizate, băuturile aromatizate şi desertuaditivi-alimentaririle sunt unele dintre produsele care intră în această categorie de produse alimentare cu grad înalt de prelucrare, în cazul cărora se autorizează utilizarea multor aditivi.

Există o listă a aditivilor alimentari autorizaţi?

Aditivii care sunt autorizaţi în produsele alimentare şi condiţiile de utilizare a acestora sunt enumerate în anexa II la Regulamentul (CE) nr. 1333/2008 privind aditivii alimentari. Numai aditivii care se află în lista respectivă sunt autorizaţi în anumite condiţii. Aditivii alimentari sunt incluşi în listă pe baza categoriilor de produse alimentare în care pot fi adăugaţi.

Baza de date cu aditivi a Comisiei este disponibilă pe internet: aici.

Din această bază de date, consumatorul sau operatorul economic poate afla care sunt aditivii autorizaţi pentru un anumit produs alimentar, inclusiv restricţiile impuse:

,,numai” – înseamnă că este autorizat doar în produsul menționat

,,cu excepția” – înseamnă că este autorizat pentru toate alimentele din categorie, excepție făcând alimentele menționate

Baza de date este un document dinamic, fiind modificată şi actualizată continuu, asigurându-se astfel armonizarea cu legislaţia din domeniu.

Pentru a înţelege clasificarea produselor alimentare în regulamentul privind aditivii, a fost elaborat un ghid care se actualizează, de asemenea, continuu şi poate fi consultat la adresa: http://ec.europa.eu/food/safety/docs/fs_food-improvement-agents_guidance_1333-2008_annex2.pdf

Care este procedura de autorizare a utilizării aditivilor alimentari?

Procedura de autorizare pentru aditivii alimentari este prevăzută în Regulamentul (CE) nr. 1331/2008.

De obicei, un aditiv se autorizează în urma unei cereri adresate Comisiei Europene de către o parte interesată. Pentru noii aditivi, Comisia va solicita EFSA să evalueze siguranţa substanţei. După ce EFSA şi-a dat avizul său (în termen de nouă luni de la data solicitării), Comisia, împreună cu experţi în domeniul aditivilor alimentari din toate statele membre, va analiza eventuala autorizare. Evaluarea siguranţei, necesitatea tehnologică, posibilitatea utilizării inadecvate, precum şi avantajele şi beneficiile pentru consumator, sunt toate luate în considerare.

În cazul în care se consideră adecvat, Comisia va pregăti o propunere pentru posibila autorizare a aditivului posibile şi o va prezenta pentru vot în cadrul Comitetului permanent pentru lanţul alimentar şi sănătatea animală (SCFCAH). Dacă SCFCAH sprijină propunerea, aceasta va fi prezentată Consiliului şi Parlamentului European. Acestea o pot respinge, în cazul în care consideră că autorizarea nu este în conformitate cu condiţiile de utilizare stabilite în legislaţia UE.

Este posibil să se prepare alimente fără aditivi?

Într-adevăr, este posibil să se prepare produse alimentare fără să se utilizeze niciun aditiv.

În mod normal, la mâncarea preparată acasă nu se adaugă aditivi.

Totuşi, acasă alimentele se consumă, de obicei, direct. În plus, prepararea la domiciliu poate avea, de asemenea, o influenţă mai mică asupra aspectului în comparaţie cu alimentele prelucrate la nivel industrial.

Nu pentru toate produsele alimentare fabricate industrial este nevoie de aditivi.

Printre exemple se numără anumite tipuri de pâine, unele tipuri de mâncăruri preparate, anumite cereale pentru micul dejun, etc.

Necesitatea aditivilor depinde de procesul de producţie, ingredientele utilizate, aspectul final, conservarea cerută, necesitatea de protejare împotriva dezvoltării eventuale a bacteriilor nocive, tipul de ambalaj, etc.

Pe de altă parte, este de menţionat faptul că multe produse alimentare conţin substanţe prezente în stare naturală, care sunt autorizate în acelaşi timp ca aditivi alimentari.

De exemplu, în mere se găsesc riboflavine (E 101), caroteni (E 160a), antocianine (E 163), acid acetic (E 260), acid ascorbic (E 300), acid citric (E 330), acid tartric (E 334), acid succinic (E 363), acid glutamic (e) 620 şi L-cisteină (E 920).