ORDIN nr. 111 din 16 decembrie 2008 (*actualizat*)
privind aprobarea Normei sanitare veterinare şi pentru siguranţa
alimentelor privind procedura de înregistrare sanitară veterinară
şi pentru siguranţa alimentelor a activităţilor de
obţinere şi de vânzare directă şi/sau cu amănuntul a
produselor alimentare de origine animală sau nonanimală, precum
şi a activităţilor de producţie, procesare, depozitare,
transport şi comercializare a produselor alimentare de origine
nonanimală
(actualizat până la data de 23 martie 2009*)
EMITENT: AUTORITATEA NAŢIONALĂ
SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR
---------
*) Textul iniţial a fost publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 895 din 30 decembrie 2008. Aceasta
este forma actualizată de S.C. "Centrul Teritorial de Calcul
Electronic" S.A. Piatra-Neamţ până la data de 23 martie 2009, cu
modificările şi completările aduse de ORDINUL nr. 13 din 17 martie 2009 şi de ORDINUL nr. 35 din 15 iunie 2009.
**) NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamţ:
Conform pct. 24 al art. I din ORDINUL nr. 13 din
17 martie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 178 din 23 martie
2009, în cuprinsul normei sanitare veterinare şi pentru siguranţa
alimentelor, sintagma "mic producător" se înlocuieşte cu
termenul "producător".
Văzând Referatul de aprobare
nr. 65578/38488 din 5 noiembrie 2008, întocmit de Direcţia de igienă
şi sănătate publică veterinară şi Direcţia
generală pentru siguranţa alimentelor,
în temeiul Regulamentului
Parlamentului European şi al Consiliului Uniunii Europene nr. 178/2002/CE
de stabilire a principiilor şi a cerinţelor generale ale
legislaţiei alimentare, de instituire a Autorităţii Europene
pentru Siguranţa Alimentară şi de stabilire a procedurilor în
domeniul siguranţei produselor alimentare, publicat în Jurnalul Oficial al
Uniunii Europene nr. L 31 din 1 februarie 2002, cu amendamentele ulterioare, al
Regulamentului Parlamentului European şi al Consiliului Uniunii Europene
nr. 852/2004/CE privind igiena produselor alimentare, publicat în Jurnalul
Oficial al Uniunii Europene nr. L 139/1 din 30 aprilie 2004, cu amendamentele
ulterioare, al Regulamentului Parlamentului European şi al Consiliului
Uniunii Europene nr. 853/2004/CE de stabilire a unor norme specifice de
igienă care se aplică alimentelor de origine animală, publicat
în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 139/55 din 30 aprilie 2004, cu
amendamentele ulterioare, al Regulamentului Parlamentului European şi al Consiliului
Uniunii Europene nr. 854/2004/CE de stabilire a normelor specifice de
organizare a controalelor oficiale privind produsele de origine animală
destinate consumului uman, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr.
L 139/83 din 25 iunie 2004, cu amendamentele ulterioare, şi al
Regulamentului Parlamentului European şi al Consiliului Uniunii Europene
nr. 882/2004/CE privind controalele oficiale efectuate pentru a asigura
verificarea conformităţii cu legislaţia privind hrana pentru
animale şi produsele alimentare şi cu normele de sănătate
animală şi de bunăstare a animalelor, publicat în Jurnalul
Oficial al Uniunii Europene nr. L 165/1 din 30 aprilie 2004, cu amendamentele
ulterioare,
având în vedere prevederile art. 10 lit. b) din
Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea
activităţii sanitare veterinare şi pentru siguranţa
alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004,
cu modificările şi completările ulterioare,
în temeiul Ordonanţei de
urgenţă a Guvernului nr. 97/2001 privind reglementarea
producţiei, circulaţiei şi comercializării alimentelor,
aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 57/2002,
republicată,
în temeiul art. 3 alin. (3) şi al art. 4 alin. (3) din
Hotărârea Guvernului nr. 130/2006 privind organizarea şi
funcţionarea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare
şi pentru Siguranţa Alimentelor şi a unităţilor din
subordinea acesteia, cu modificările şi completările ulterioare,
preşedintele
Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru
Siguranţa Alimentelor emite următorul ordin:
ART. 1
Se aprobă Norma sanitară
veterinară şi pentru siguranţa alimentelor privind procedura de
înregistrare sanitară veterinară şi pentru siguranţa
alimentelor a activităţilor de obţinere şi de vânzare
directă şi/sau cu amănuntul a produselor alimentare de origine
animală sau nonanimală, precum şi a activităţilor de
producţie, procesare, depozitare, transport şi comercializare a
produselor alimentare de origine nonanimală, prevăzută în anexa
care face parte integrantă din prezentul ordin.
ART. 2
Norma sanitară
veterinară şi pentru siguranţa alimentelor prevăzută
la art. 1 a fost elaborată în vederea stabilirii procedurii de
înregistrare sanitară veterinară şi pentru siguranţa
alimentelor a activităţilor din unităţile de vânzare directă
de produse primare sau vânzare cu amănuntul, în conformitate cu
prevederile art. 31 din Regulamentul Parlamentului European şi al
Consiliului Uniunii Europene nr. 882/2004/CE privind controalele oficiale
efectuate pentru a asigura verificarea conformităţii cu
legislaţia privind hrana pentru animale şi produsele alimentare
şi cu normele de sănătate animală şi de bunăstare
a animalelor, cu amendamentele ulterioare, precum şi ale art. 1 alin. (4) din Regulamentul
Parlamentului European şi al Consiliului Uniunii Europene nr. 853/2004/CE
de stabilire a unor norme specifice de igienă care se aplică
alimentelor de origine animală, cu amendamentele ulterioare.
ART. 3
Norma sanitară
veterinară şi pentru siguranţa alimentelor prevăzută
la art. 1 nu se aplică produselor primare obţinute de către
producători şi care sunt destinate consumului propriu.
------------
Art. 3 a fost modificat de pct. 24 al art. I din ORDINUL nr. 13 din
17 martie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 178 din 23 martie
2009, prin înlocuirea sintagmei "mic producător" cu termenul
"producător".
ART. 4
Direcţiile
sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene,
respectiv a municipiului Bucureşti vor duce la îndeplinire prevederile
prezentului ordin.
ART. 5
Autoritatea Naţională
Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor va
controla modul de aplicare a prevederilor prezentului ordin.
ART. 6
La data intrării în vigoare a
prevederilor prezentului ordin se abrogă Ordinul preşedintelui
Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru
Siguranţa Alimentelor nr. 301/2006 privind aprobarea Normei sanitare
veterinare şi pentru siguranţa alimentelor privind procedurile de
înregistrare a activităţilor de vânzare directă de produse
primare, a activităţilor de vânzare cu amănuntul şi a
activităţilor de fabricare a alimentelor, publicat în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 9 din 8 ianuarie 2007, cu modificările
şi completările ulterioare.
ART. 7
Prezentul ordin se publică
în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare la 1
ianuarie 2009.
Preşedintele
Autorităţii
Naţionale
Sanitare Veterinare
şi pentru
Siguranţa Alimentelor,
Radu Roatiş
Cheţan
Bucureşti, 16 decembrie 2008.
Nr. 111.
ANEXĂ
NORMA SANITARĂ
VETERINARĂ ŞI PENTRU
SIGURANŢA
ALIMENTELOR
privind
procedura de înregistrare sanitară
veterinară
şi pentru siguranţa alimentelor
a
activităţilor de obţinere şi de vânzare
directă
şi/sau cu amănuntul a produselor
alimentare de
origine animală sau nonanimală,
precum şi a
activităţilor de producţie,
procesare, depozitare,
transport şi comercializare
a produselor
alimentare de origine nonanimală
CAP. I
Înregistrarea sanitară
veterinară a activităţilor de vânzare directă a produselor
primare de origine animală
1. Definiţii
ART. 1
Prezentul capitol
stabileşte procedura de înregistrare sanitară veterinară a
activităţilor de vânzare directă de produse primare de origine
animală.
ART. 2
În sensul prezentului capitol, termenii
şi expresiile următoare se definesc astfel:
a) înregistrare sanitară
veterinară - înscrierea altor unităţi care produc alimente de
origine animală decât cele autorizate sanitar veterinar în listele celor
cu vânzare directă de produse primare de către direcţia
sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor
judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, în baza unei
solicitări scrise din partea beneficiarului;
b) activităţi supuse
înregistrării sanitare veterinare activităţile de vânzare
directă a produselor primare de origine animală obţinute din
producţia primară, care sunt supuse înregistrării şi
controlului sanitar veterinar;
c) document de înregistrare
sanitară veterinară documentul emis de direcţia sanitară
veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană,
respectiv a municipiului Bucureşti, pentru activităţile din
unităţile supuse înregistrării sanitare veterinare;
d) producţie primară -
producerea, creşterea animalelor domestice sau obţinerea produselor
primare, incluzând animalele crescute până la momentul sacrificării,
producţia de lapte, precum şi vânătoarea sau pescuitul. Producţia primară
cuprinde următoarele activităţi:
1. activităţile de la
locul de creştere a animalelor domestice, inclusiv transportul acestora
către o anumită destinaţie;
2. creşterea de animale
pentru obţinerea de alimente, transportul animalelor la abator sau
transportul animalelor între ferme;
3. transportul, depozitarea
şi manipularea produselor primare la ferma sau la locul obţinerii
acestora, cu condiţia să nu modifice natura lor;
4. producţia, creşterea
şi recoltarea de melci la fermă, transportul la o unitate de
procesare sau la un loc de comercializare;
5. în cazul produselor din
peşte şi vânat, transportul pentru livrarea produselor primare de la
locul de obţinere la o altă locaţie, incluzând transportul de la
locul de obţinere până la o unitate de procesare;
6. mulsul şi depozitarea
laptelui crud la nivelul exploataţiei de producţie a laptelui;
7. producţia şi
colectarea de ouă la ferma proprie, excluzând operaţiunile de
ambalare a ouălor;
8. pescuitul, manipularea produselor din
peşte la bordul vaselor, cu excepţia vaselor-fabrică şi a
celor cu răcitoare, şi transportul acestora la prima unitate
terestră, inclusiv hală de licitaţie;
9. pescuitul, manipularea
şi transportul peştelui prins în ape dulci, râuri şi lacuri;
10. producţia,
creşterea şi recoltarea peştilor în crescătorii piscicole
şi transportul acestora către o destinaţie stabilită;
11. producţia,
creşterea şi recoltarea moluştelor bivalve vii şi
transportul acestora la un centru de purificare;
12. vânătoarea, uciderea
şi eviscerarea vânatului la faţa locului şi transportul acestuia
spre o unitate autorizată sanitar veterinar pentru manipularea vânatului
sălbatic;
13. recoltarea melcilor şi
transportul acestora către o unitate de destinaţie;
14. toate
activităţile legate de extracţia şi păstrarea mierii
de albine, recoltarea altor produse apicole, inclusiv păstrarea produselor
melifere, chiar dacă această activitate permite ca stupii să fie
la distanţă faţă de locul de păstrare al
producătorului, cu excepţia mierii de colectură, şi/sau
ambalarea la o unitate de procesare;
------------
Pct. 14 al lit. d) a art. 2 a fost modificat
de pct. 24 al art. I din ORDINUL nr. 13 din
17 martie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 178 din 23 martie
2009, prin înlocuirea sintagmei "mic producător" cu termenul
"producător".
e) produse primare de origine
animală - produsele rezultate din producţia primară, incluzând
produsele obţinute din creşterea animalelor, din vânat sau pescuit. Din categoria produselor
primare de origine animală destinate vânzării directe fac parte:
1. carnea de pasăre sau lagomorfe
care provine de la animale tăiate în fermă;
2. vânatul în blană sau
pene, obţinut de către vânători, eviscerat sau neeviscerat, cu
excepţia cărnii de vânat;
3. peştele şi produsele provenite
din pescuit, inclusiv moluştele bivalve vii provenite din pescuit sau
acvacultură, care pot fi prelucrate sumar, răcite, desolzite, cu
aripioarele îndepărtate;
4. laptele crud;
5. ouăle obţinute în
ferme proprii, fără activităţile de marcare sau ambalare a
acestora;
6. mierea de albine extrasă
şi alte produse apicole recoltate, depozitarea acestora excluzând
tratamentele de încălzire sau ambalare a mierii de albine;
f) vânzare directă de produse primare de
origine animală furnizarea directă de la locul de producere a
produselor primare către consumatorul final sau furnizarea acestora în
cantităţi mici către unităţi de vânzare cu
amănuntul din localitate sau/şi dintr-o localitate învecinată,
inclusiv depozitarea şi manipularea acestora la locul de obţinere.
Vânzarea directă de produse primare de origine animală:
(i) include şi furnizarea de
către producători direct către consumatorul final a produselor
primare de origine animală în cantităţi mici, în pieţele
agroalimentare, precum şi cu ocazia târgurilor, expoziţiilor,
organizării unor manifestări în perioada sărbătorilor
religioase sau a altor asemenea evenimente publice, organizate periodic de
către autorităţile locale/judeţene pe întreg teritoriul
naţional;
------------
Pct. (i) al lit. f) a art. 2 a fost
modificat de pct. 1 al art.
I din ORDINUL nr. 13 din 17 martie 2009, publicat în MONITORUL
OFICIAL nr. 178 din 23 martie 2009.
(ii) nu include activităţile de
livrare de la locul de producere a produselor primare în vederea
procesării ulterioare în unităţile autorizate sanitar veterinar,
care se pot desfăşura fără a fi limitate din punctul de
vedere al cantităţilor şi al ariei de distribuţie;
g) cantităţi mici -
următoarele cantităţi de produse primare de origine
animală:
1. lapte crud - conform cotei de
lapte deţinute;
2. peşte proaspăt -
până la 300 kg/transport pentru peştele capturat în mare şi 50
kg/transport pentru peştele capturat în ape dulci;
3. vânat sălbatic în
blană sau pene - până la o unitate vânat mare şi 10
unităţi vânat mic din cota de vânătoare alocată;
4.
producţie anuală de păsări sau lagomorfe - până la
10.000 de capete;
------------
Pct 4 al lit. g) a art. 2 a fost modificat
de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 13 din
17 martie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 178 din 23 martie
2009.
5. melci şi moluşte bivalve vii -
până la 50 kg/săptămână;
6. ouă -
provenind de la cel mult 50 de găini ouătoare;
------------
Pct 6 al lit. g) a art. 2 a fost modificat
de pct. 3 al art. I din ORDINUL nr. 13 din
17 martie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 178 din 23 martie
2009.
h) producător -
persoana fizică sau juridică, inclusiv producătorii agricoli
crescători de animale, care desfăşoară activitate de
vânzare directă a produselor primare de origine animală.
------------
Lit. h) a art. 2 a fost modificată de
pct. 4 al art. I din ORDINUL nr. 13 din
17 martie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 178 din 23 martie
2009.
2. Înregistrarea sanitară
veterinară a activităţilor de vânzare directă a produselor
primare de origine animală
ART. 3
(1) Producătorii care
desfăşoară activităţi de vânzare directă trebuie
să fie înregistraţi pentru desfăşurarea acestei
activităţi conform prevederilor legale în vigoare.
------------
Alin. (1) al art. 3 a fost modificat de
pct. 24 al art. I din ORDINUL nr. 13 din
17 martie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 178 din 23 martie
2009, prin înlocuirea sintagmei "mic producător" cu termenul
"producător".
(2) Producătorii care
desfăşoară activităţi de vânzare directă a
produselor primare de origine animală menţionate la art. 2 lit. e)
trebuie să se înregistreze la direcţia sanitară veterinară
şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a
municipiului Bucureşti, în vederea obţinerii documentului de
înregistrare sanitară veterinară.
------------
Alin. (2) al art. 3 a fost modificat de
pct. 24 al art. I din ORDINUL nr. 13 din
17 martie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 178 din 23 martie
2009, prin înlocuirea sintagmei "mic producător" cu termenul
"producător".
(3) Înregistrarea sanitară
veterinară a activităţilor de vânzare directă a produselor
primare de origine animală se efectuează de către direcţia
sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor
judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, în baza
solicitării scrise din partea producătorilor, care trebuie să
cuprindă:
------------
Partea introductivă a alin. (3) al
art. 3 a fost modificată de pct. 24 al art. I din ORDINUL nr. 13 din 17 martie 2009,
publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 178 din 23 martie 2009, prin înlocuirea
sintagmei "mic producător" cu termenul
"producător".
a) denumirea şi adresa
producătorului, atestate prin anexarea copiei buletinului/cărţii
de identitate;
------------
Litera a) a alin. (3) al art. 3 a fost
modificată de pct. 24 al art. I din ORDINUL nr. 13 din
17 martie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 178 din 23 martie
2009, prin înlocuirea sintagmei "mic producător" cu termenul
"producător".
b) activitatea desfăşurată;
c) tipurile şi cantităţile de
produse supuse vânzării directe;
d) locurile de vânzare directă a
produselor primare.
ART. 4
(1) Direcţia sanitară
veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană,
respectiv a municipiului Bucureşti înregistrează solicitarea
depusă şi verifică, după caz, prin medicii veterinari
oficiali din cadrul circumscripţiilor sanitare veterinare şi pentru
siguranţa alimentelor sau prin medicii veterinari oficiali din cadrul
circumscripţiei sanitare veterinare zonale, îndeplinirea condiţiilor
sanitare veterinare prevăzute în legislaţia naţională
referitoare la producţia primară şi la vânzarea directă a
produselor primare de origine animală.
(2) Activităţile de vânzare
directă a produselor primare de origine animală vor fi înregistrate
într-un registru special de către direcţiile sanitare veterinare
şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a
municipiului Bucureşti, acestea acordând pentru fiecare producător un
număr de înregistrare, precedat de literele "VD", care
semnifică "vânzarea directă", precum şi un document de
înregistrare sanitară veterinară, conform modelului prevăzut la
anexa nr. 2.
(3) Producătorii înregistraţi
sanitar veterinar la direcţia sanitară veterinară şi pentru
siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului
Bucureşti pot să livreze produse primare de origine animală
direct de la locul de producere către unităţi de procesare a
produselor primare autorizate sanitar veterinar, indiferent de cantitatea de
produse primare livrate şi de distanţa la care se află unitatea.
------------
Alin. (3) al art. 4 a fost modificat de
pct. 24 al art. I din ORDINUL nr. 13 din
17 martie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 178 din 23 martie
2009, prin înlocuirea sintagmei "mic producător" cu termenul
"producător".
3. Obligaţiile producătorilor
care obţin şi expun la vânzare produse primare de origine
animală
------------
Paragraful 3 din Cap. I a fost modificat de
pct. 24 al art. I din ORDINUL nr. 13 din
17 martie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 178 din 23 martie
2009, prin înlocuirea sintagmei "mic producător" cu termenul
"producător".
ART. 5
Producătorii sunt obligaţi
să respecte condiţiile privind igiena produselor primare de origine
animală destinate consumului uman, prevăzute în anexa nr. 1 la
Regulamentul Parlamentului European şi al Consiliului Uniunii Europene nr.
852/2004/CE privind igiena produselor alimentare, cu amendamentele ulterioare,
incluzând ghidurile de bune practici şi igienă elaborate de
asociaţiile profesionale şi avizate de Autoritatea
Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa
Alimentelor.
------------
Art. 5 a fost modificat de pct. 5 al art. I din ORDINUL nr. 13 din
17 martie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 178 din 23 martie
2009.
ART. 6
Producători care expun la vânzare
produse primare de origine animală obţinute de la animalele din
gospodăria proprie trebuie să deţină asupra lor o
fişă de sănătate pentru animalele de la care se
valorifică produsele, conform modelului din anexa nr. 15, eliberată
de medicul veterinar oficial din cadrul circumscripţiei sanitare
veterinare şi pentru siguranţa alimentelor zonale şi vizată
trimestrial de către medicul veterinar de liberă practică
împuternicit, în raza căruia îşi are domiciliul producătorului
şi sunt crescute animalele.
------------
Art. 6 a fost modificat de pct. 24 al art. I din ORDINUL nr. 13 din
17 martie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 178 din 23 martie
2009, prin înlocuirea sintagmei "mic producător" cu termenul
"producător".
ART. 7
Vânzarea produselor primare de origine
animală obţinute de producători este permisă în pieţe,
târguri, expoziţii, cu ocazia manifestărilor organizate în perioada
sărbătorilor religioase sau a altor asemenea evenimente publice,
organizate periodic de către autorităţile locale/judeţene
pe întreg teritoriul naţional.
------------
Art. 7 a fost modificat de pct. 24 al art. I din ORDINUL nr. 13 din
17 martie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 178 din 23 martie
2009, prin înlocuirea sintagmei "mic producător" cu termenul
"producător".
ART. 8
Producătorii trebuie să aplice
toate măsurile necesare pentru evitarea oricărui risc de contaminare
a produselor primare de origine animală în timpul obţinerii şi
expunerii la vânzare şi trebuie să informeze direcţia
sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor
judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, atunci când
constată că produsele obţinute şi destinate vânzării
constituie un risc pentru sănătatea publică.
------------
Art. 8 a fost modificat de pct. 24 al art. I din ORDINUL nr. 13 din
17 martie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 178 din 23 martie
2009, prin înlocuirea sintagmei "mic producător" cu termenul
"producător".
ART. 9
Produsele primare de origine animală
obţinute şi expuse la vânzare de către producători trebuie
să îndeplinească următoarele cerinţe:
------------
Partea introductivă a art. 9 a fost
modificată de pct. 24 al art.
I din ORDINUL nr. 13 din 17 martie 2009, publicat în MONITORUL
OFICIAL nr. 178 din 23 martie 2009, prin înlocuirea sintagmei "mic
producător" cu termenul "producător".
a) să provină de la animale,
păsări sau familii de albine sănătoase şi să fie
manipulate numai de către persoane sănătoase;
b) să nu fie falsificate sau să
prezinte modificări anormale ale aspectului/culorii, mirosului, gustului
ori consistenţei;
c) să nu fie contaminate cu diferite
impurităţi, să nu fie transportate sau prezentate în ambalaje
murdare, ruginite ori improprii pentru produsele respective;
d) să fie identificate prin etichete
pe care sunt înscrise menţiuni referitoare la producător, denumirea
produsului, originea acestuia, data obţinerii, condiţii de
păstrare şi, după caz, orice alte date necesare informării
consumatorului;
e) pentru laptele crud, să respecte
cerinţele de sănătate animală şi igienă stabilite
în anexa III, secţiunea IX, cap. I, pct. I şi pct. II lit. A, lit. B
pct. 1 şi lit. C din Regulamentul Parlamentului European şi al
Consiliului nr. 853/2004/CE de stabilire a unor norme specifice de igienă
care se aplică alimentelor de origine animală, cu amendamentele
ulterioare, respectiv laptele să provină de la animale libere de boli
transmisibile la om prin lapte, din exploataţii care respectă
condiţiile de igienă a mulsului, a spaţiilor de depozitare a
laptelui şi cu asigurarea trasabilităţii produsului, incluzând
ghidurile de bune practici şi igienă elaborate de asociaţiile
profesionale şi avizate de Autoritatea Naţională Sanitară
Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor.
------------
Litera e) a art. 9 a fost modificată
de pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 13 din
17 martie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 178 din 23 martie
2009.
ART. 10
În locurile publice amenajate de
autorităţile locale/judeţene, unde sunt expuse la vânzare
produsele primare de origine animală, producătorii trebuie să
aibă o stare de igienă corespunzătoare, să poarte
echipamente de protecţie alimentară (halate, şorţuri,
bonete şi mănuşi curate) şi să deţină asupra
lor un document din care să rezulte că nu suferă de boli care
pot fi transmise prin intermediul alimentelor.
------------
Art. 10 a fost modificat de pct. 24 al art. I din ORDINUL nr. 13 din
17 martie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 178 din 23 martie
2009, prin înlocuirea sintagmei "mic producător" cu termenul
"producător".
ART. 11
(1) În cazul în care, în urma
verificării efectuate de personalul sanitar veterinar din direcţia
sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană,
respectiv a municipiului Bucureşti, la locul producerii sau vânzării
directe a produselor primare, se constată neîndeplinirea condiţiilor
sanitare veterinare prevăzute în legislaţia naţională referitoare
la producţia primară şi la vânzarea directă a produselor
primare de origine animală, se va întocmi o notă de constatare,
conform modelului prevăzut în anexa nr. 3 la Norma sanitară
veterinară privind procedura de autorizare sanitară veterinară a
unităţilor care produc, procesează, depozitează, transportă
şi/sau distribuie produse de origine animală, aprobată prin
Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare
Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 93/2008, în care vor
fi înscrise toate deficienţele constatate, măsurile dispuse, precum
şi termenele de remediere a deficienţelor, sub semnătura
producătorului.
------------
Alin. (1) al art. 11 a fost modificat de
pct. 24 al art. I din ORDINUL nr. 13 din
17 martie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 178 din 23 martie
2009, prin înlocuirea sintagmei "mic producător" cu termenul
"producător".
(2) Direcţia sanitară
veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană,
respectiv a municipiului Bucureşti monitorizează
activităţile de vânzare directă a produselor primare de origine
animală şi transmite, după caz, lunar/trimestrial/semestrial la
Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru
Siguranţa Alimentelor lista actualizată cuprinzând denumirea
producătorului şi activităţile înregistrate.
------------
Alin. (2) al art. 11 a fost modificat de
pct. 24 al art. I din ORDINUL nr. 13 din
17 martie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 178 din 23 martie
2009, prin înlocuirea sintagmei "mic producător" cu termenul
"producător".
(3) În cazul în care producătorii care
desfăşoară activităţi de vânzare directă a
produselor primare de origine animală nu respectă condiţiile
sanitare veterinare stabilite de legislaţia în vigoare, direcţia
sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor
judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti va interzice
desfăşurarea activităţilor.
------------
Alin. (3) al art. 11 a fost modificat de
pct. 24 al art. I din ORDINUL nr. 13 din
17 martie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 178 din 23 martie
2009, prin înlocuirea sintagmei "mic producător" cu termenul
"producător".
(4) Vânzarea directă a produselor
primare de origine animală către consumatorul final în pieţele
agroalimentare, precum şi cu ocazia târgurilor, expoziţiilor,
manifestărilor organizate în perioada sărbătorilor religioase
sau a altor asemenea evenimente publice, organizate periodic de
autorităţile locale/judeţene pe întreg teritoriul naţional,
se realizează numai de producător sau de membrii familiei, rude de
gradul I şi II ale acestuia, în baza:
------------
Partea introductivă a alin. (4) al
art. 11 a fost modificată de pct. 7 al art. I din ORDINUL nr. 13 din 17 martie 2009,
publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 178 din 23 martie 2009.
a) documentului de înregistrare
sanitară veterinară eliberat de direcţia sanitară
veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană,
respectiv a municipiului Bucureşti, în care se înscriu aceste
activităţi, conform modelului din anexa nr. 2;
b) actului de identitate al
producătorului sau a actelor de identitate ale membrilor familiei
acestuia;
c) documentului din care să rezulte
starea de sănătate a producătorului sau a membrilor familiei
acestuia;
d)
fişei de sănătate a animalelor de la care au fost obţinute
produsele primare de origine animală, din care să rezulte starea de
sănătate a animalelor, eliberată de medicul veterinar oficial
din cadrul circumscripţiei sanitare veterinare şi pentru siguranţa
alimentelor zonale şi vizată trimestrial de către medicul
veterinar de liberă practică împuternicit în raza căruia
îşi are domiciliul producătorului şi sunt crescute animalele,
conform modelului din anexa nr. 15;
------------
Litera d) a alin. (4) al art. 11 a fost
modificată de pct. 24 al art.
I din ORDINUL nr. 13 din 17 martie 2009, publicat în MONITORUL
OFICIAL nr. 178 din 23 martie 2009, prin înlocuirea sintagmei "mic
producător" cu termenul "producător".
e) certificatului de producător,
eliberat de primării, conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 661/2001 privind
procedura de eliberare a certificatului de producător, cu
modificările şi completările ulterioare.
(5) În baza analizei riscului pe care îl
pot prezenta produsele primare de origine animală destinate vânzării
directe, direcţiile sanitare veterinare şi pentru siguranţa
alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti pot impune
măsuri de reducere a cantităţilor de produse primare de origine
animală supuse vânzării directe faţă de cele stabilite la
art. 2 lit. g) şi pot restricţiona aria de distribuţie a
acestora.
4. Controale şi măsuri
ART. 12
(1) Toate activităţile de vânzare
directă a produselor primare de origine animală sunt supuse
controlului sanitar veterinar efectuat de direcţia sanitară
veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană,
respectiv a municipiului Bucureşti.
(2) Activităţile de vânzare
directă a produselor primare de origine animală vor fi supuse ori de
câte ori este necesar controlului la locul de obţinere sau de vânzare
directă a acestora, de către medicii veterinari oficiali din
direcţia sanitară veterinară şi pentru siguranţa
alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti.
(3) În cazul în care, în urma a două
controale consecutive efectuate de către medicii veterinari oficiali din
direcţia sanitară veterinară şi pentru siguranţa
alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, sau
în urma sesizării consumatorilor, se constată neîndeplinirea de
către producători a condiţiilor sanitare veterinare stabilite de
legislaţia în vigoare, direcţia sanitară veterinară şi
pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului
Bucureşti, poate dispune următoarele măsuri:
------------
Partea introductivă a alin. (3) al
art. 12 a fost modificată de pct. 24 al art. I din ORDINUL nr. 13 din 17 martie 2009,
publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 178 din 23 martie 2009, prin înlocuirea
sintagmei "mic producător" cu termenul
"producător".
a) sancţionarea
contravenţională în conformitate cu prevederile legale în vigoare;
b) interzicerea desfăşurării
activităţii de vânzare directă a produselor primare de origine
animală până la remedierea deficienţelor.
(4) Producătorii trebuie să
aplice toate măsurile pentru corectarea deficienţelor constatate
şi să informeze direcţia sanitară veterinară şi
pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului
Bucureşti, atunci când acestea au fost corectate.
------------
Alin. (4) al art. 12 a fost modificat de
pct. 24 al art. I din ORDINUL nr. 13 din
17 martie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 178 din 23 martie
2009, prin înlocuirea sintagmei "mic producător" cu termenul
"producător".
(5) În cazul în care unui producător
i-a fost interzisă vânzarea directă a produselor primare de origine
animală, direcţia sanitară veterinară şi pentru
siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului
Bucureşti va comunica, după caz, această decizie şi altor
autorităţi locale.
------------
Alin. (5) al art. 12 a fost modificat de
pct. 24 al art. I din ORDINUL nr. 13 din
17 martie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 178 din 23 martie
2009, prin înlocuirea sintagmei "mic producător" cu termenul
"producător".
(6) Ori de câte ori se constată
că există motive suficiente pentru a considera că un produs
primar de origine animală implică un risc pentru sănătatea
publică, direcţia sanitară veterinară şi pentru
siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului
Bucureşti va dispune măsuri pentru retragerea din consumul uman a alimentului
şi notificarea situaţiei prin Sistemul rapid de alertă, în
conformitate cu prevederile legislaţiei naţionale în vigoare.
5. Dispoziţii finale
ART. 13
Pentru eliberarea documentului de
înregistrare sanitară veterinară a activităţii, tarifele
stabilite în anexa nr. 4 se vor achita de către producător la
ridicarea documentului de înregistrare sanitară veterinară de la
direcţia sanitară veterinară şi pentru siguranţa
alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti.
------------
Art. 13 a fost modificat de pct. 24 al art. I din ORDINUL nr. 13 din
17 martie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 178 din 23 martie
2009, prin înlocuirea sintagmei "mic producător" cu termenul
"producător".
ART. 14
(1) Activităţile de vânzare
directă a produselor primare de origine animală se pot derula atât
timp cât sunt îndeplinite condiţiile sanitare veterinare conform
cerinţelor legislaţiei în vigoare.
(2) Producătorii au obligaţia
să informeze în timpul cel mai scurt direcţia sanitară
veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană,
respectiv a municipiului Bucureşti ori de câte ori se constată
că un produs primar de origine animală prezintă un risc pentru
sănătatea publică.
------------
Alin. (2) al art. 14 a fost modificat de
pct. 24 al art. I din ORDINUL nr. 13 din
17 martie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 178 din 23 martie
2009, prin înlocuirea sintagmei "mic producător" cu termenul
"producător".
(3) Documentele de înregistrare
sanitară veterinară eliberate de direcţiile sanitare veterinare
şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a
municipiului Bucureşti, anterior datei intrării în vigoare a
prezentelor norme sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor
rămân valabile.
(4) Orice modificări ulterioare,
solicitate de producător, în documentul de înregistrare sanitară
veterinară se efectuează de direcţia sanitară
veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană,
respectiv a municipiului Bucureşti, care a eliberat documentul de înregistrare
sanitară veterinară.
------------
Alin. (4) al art. 14 a fost modificat de
pct. 24 al art. I din ORDINUL nr. 13 din
17 martie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 178 din 23 martie
2009, prin înlocuirea sintagmei "mic producător" cu termenul
"producător".
(5) Documentele de înregistrare
sanitară veterinară care nu au fost ridicate de la direcţia
sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor
judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşt, de către
solicitanţi în termen de 30 de zile de la data eliberării vor fi
anulate.
ART. 15
Este interzisă vânzarea directă
de produse primare de origine animală provenite de la producători
care nu sunt înregistraţi sanitar veterinar de către direcţiile
sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene,
respectiv a municipiului Bucureşti.
------------
Art. 15 a fost modificat de pct. 24 al art. I din ORDINUL nr. 13 din
17 martie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 178 din 23 martie
2009, prin înlocuirea sintagmei "mic producător" cu termenul
"producător".
CAP. II
Înregistrarea sanitară veterinară
şi pentru siguranţa alimentelor a activităţilor de vânzare
cu amănuntul a produselor alimentare de origine animală şi
nonanimală
1. Definiţii
ART. 16
Prezentul capitol stabileşte procedura
de înregistrare sanitară veterinară şi pentru siguranţa
alimentelor a activităţilor de vânzare cu amănuntul a produselor
de origine animală şi nonanimală.
ART. 17
În sensul prezentului capitol, termenii
şi expresiile următoare se definesc astfel:
a) vânzare cu amănuntul*) - furnizarea
de produse alimentare de origine animală şi nonanimală
obţinute în unităţi înregistrate sanitar veterinar şi
pentru siguranţa alimentelor/autorizate sanitar veterinar sau/şi
furnizarea restrânsă, localizată şi limitată de produse
alimentare de origine animală şi nonanimală obţinute în
cantităţi mici în unităţi de vânzare cu amănuntul
şi care sunt comercializate către:
-----
*)
Vânzarea cu amănuntul include manipularea şi/sau procesarea
alimentelor şi depozitarea acestora în punctele de vânzare ori de livrare
către consumatorul final, inclusiv terminalele de distribuţie,
operaţiunile de catering, cantinele, restaurantele şi alte
operaţiuni similare în domeniul serviciilor alimentare, magazine, centre
de distribuţie tip supermarket, pieţe de vânzare angro,
unităţi cash & carry.
1. consumatorul final la locul producerii;
2. alte unităţi de vânzare cu
amănuntul înregistrate sanitar veterinar, pe întreg teritoriul
naţional;
3. unităţi de alimentaţie
publică înregistrate sanitar veterinar şi pentru siguranţa
alimentelor;
4. consumatorul final în pieţele
agroalimentare, precum şi cu ocazia târgurilor, expoziţiilor, manifestărilor
organizate în perioada sărbătorilor religioase sau a altor asemenea
evenimente publice, organizate periodic de autorităţile
locale/judeţene pe întreg teritoriul naţional, cu excepţia
cărnii proaspete de porc;
------------
Pct. 4 al lit. a) a art. 17 a fost
modificat de pct. 8 al art.
I din ORDINUL nr. 13 din 17 martie 2009, publicat în MONITORUL
OFICIAL nr. 178 din 23 martie 2009.
b) activitatea de vânzare cu amănuntul
- valorificarea produselor de origine animală şi nonanimală
direct către consumatorul final, precum şi valorificarea numai în
cantităţi mici a produselor de origine animală şi
nonanimală obţinute în unitate şi destinate comercializării
către consumatorul final prin alte unităţi de vânzare cu
amănuntul;
c) înregistrare sanitară
veterinară şi pentru siguranţa alimentelor - înscrierea
unităţilor în listele celor cu vânzare cu amănuntul de
către direcţia sanitară veterinară şi pentru
siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului
Bucureşti, în baza unei solicitări scrise din partea beneficiarului;
d) furnizare restrânsă - valorificarea
în cantităţi mici a produselor alimentare de origine animală
şi nonanimală către consumatorul final prin alte
unităţi de vânzare cu amănuntul;
e) furnizare localizată -
valorificarea produselor alimentare de origine animală pe întreg
teritoriul naţional, cu respectarea condiţiilor de transport,
lanţ frigorific şi trasabilitate;
f) furnizare limitată - obţinerea
la locul de vânzare a unor categorii restrânse de produse alimentare de origine
animală destinate valorificării către consumatorul final prin
alte unităţi de vânzare cu amănuntul;
g) unităţi de vânzare cu
amănuntul - unităţile supuse înregistrării şi
controlului sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor,
cuprinse în anexa nr. 1, care funcţionează în baza documentului de
înregistrare sanitară veterinară şi pentru siguranţa
alimentelor eliberat de direcţia sanitară veterinară şi
pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului
Bucureşti, conform modelului din anexa nr. 3;
h) cantităţi mici -
următoarele cantităţi de produse de origine animală şi
nonanimală obţinute în unitatea de vânzare cu amănuntul şi
care sunt destinate vânzării către alte unităţi cu vânzare
cu amănuntul, în scopul vânzării către consumatorul final,
şi anume:
1. carne tranşată, carne
tocată, carne preparată şi/sau produse din carne, într-o
gamă sortimentală restrânsă, cumulate, în cantitate de până
la 3.000 kg/săptămână medie anuală;
2. brânzeturi - până la 1.500
kg/săptămână, medie anuală;
------------
Pct. 2 al lit. h) a art. 17 a fost
modificat de pct. 9 al art.
I din ORDINUL nr. 13 din 17 martie 2009, publicat în MONITORUL
OFICIAL nr. 178 din 23 martie 2009.
2^1. lapte pasteurizat şi alte produse
lactate lichide - până la 3.000 kg/săptămână;
------------
Pct. 2^1 al lit. h) a art. 17 a fost
introdus de pct. 10 al art.
I din ORDINUL nr. 13 din 17 martie 2009, publicat în MONITORUL
OFICIAL nr. 178 din 23 martie 2009.
3. produse din pescuit - până la 1.000
kg/săptămână;
4. vânat sălbatic - până la 300
kg/lună;
5. carne de pasăre, lagomorfe şi
produse provenite de la acestea - până la 500 kg/lună;
6. ouă de consum - până la 1.000
ouă/lună;
7. produse de panificaţie - până
la 500 kg/lună;
8. legume şi fructe - până la
1.000 kg/lună;
2. Înregistrarea sanitară
veterinară şi pentru siguranţa alimentelor a
activităţilor de vânzare cu amănuntul a produselor de origine
animală şi/sau nonanimală
ART. 18
(1) Activităţile din
unităţile cu vânzare cu amănuntul prevăzute în anexa nr. 1
se desfăşoară în baza certificatului constatator sau, după
caz, a certificatului de înregistrare eliberat de oficiul registrului
comerţului de pe lângă tribunalul în a cărui rază
teritorială îşi desfăşoară activitatea şi în baza
documentului de înregistrare sanitară veterinară şi pentru
siguranţa alimentelor emis de direcţia sanitară veterinară
şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a
municipiului Bucureşti, prevăzut în anexa nr. 3.
(2) Înregistrarea sanitară
veterinară şi pentru siguranţa alimentelor a
activităţilor din unităţile cu vânzare cu amănuntul
prevăzute în anexa nr. 1 se efectuează de către direcţia
sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor
judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, prin inspectorii
autorităţii sanitare veterinare şi pentru siguranţa
alimentelor.
ART. 19
(1) În vederea obţinerii documentului
de înregistrare sanitară veterinară şi pentru siguranţa
alimentelor pentru activităţile din unităţile de vânzare cu
amănuntul prevăzute în anexa nr. 1, operatorii din sectorul alimentar
sau reprezentanţii legali ai acestora trebuie să depună la direcţia
sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor
judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, un dosar
cuprinzând următoarele documente:
a) o cerere scrisă în care sunt
precizate:
(i) denumirea şi adresa
unităţii;
(ii) activitatea desfăşurată;
(iii) tipurile şi
cantităţile de produse supuse vânzării cu amănuntul;
(iv) locurile de vânzare cu amănuntul
a produselor obţinute în unitatea proprie;
(v) numărul personalului
lucrător, cu excepţia stânelor;
------------
Pct. (v) al lit. a) a alin. (1) al art. 19
a fost modificat de pct. 11 al art.
I din ORDINUL nr. 13 din 17 martie 2009, publicat în MONITORUL
OFICIAL nr. 178 din 23 martie 2009.
b) schiţa obiectivului unde se
desfăşoară activităţile de producţie, cu
excepţia stânelor;
------------
Lit. b) a alin. (1) al art. 19 a fost
modificat de pct. 12 al art.
I din ORDINUL nr. 13 din 17 martie 2009, publicat în MONITORUL
OFICIAL nr. 178 din 23 martie 2009.
------------
Lit. c) a alin. (1) al art. 19 a fost
abrogat de pct. 13 al art.
I din ORDINUL nr. 13 din 17 martie 2009, publicat în MONITORUL
OFICIAL nr. 178 din 23 martie 2009.
d) copia certificatului constatator sau,
după caz, a certificatului de înregistrare eliberat de oficiul registrului
comerţului de pe lângă tribunalul în a cărui rază
teritorială îşi desfăşoară activitatea.
e) prin derogare de la prevederile lit. d),
în cazul producătorilor agricoli crescători de animale, copia
certificatului de producător eliberat de primărie, vizată de
asociaţiile profesionale şi/sau de medicul veterinar zonal.
------------
Lit. e) a alin. (1) al art. 19 a fost
introdus de pct. 14 al art.
I din ORDINUL nr. 13 din 17 martie 2009, publicat în MONITORUL
OFICIAL nr. 178 din 23 martie 2009.
(2) În vederea eliberării documentului
de înregistrare sanitară veterinară şi pentru siguranţa
alimentelor pentru activităţile din unităţile de vânzare cu
amănuntul, direcţia sanitară veterinară şi pentru
siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului
Bucureşti înregistrează cererea depusă şi, prin inspectorii
autorităţii sanitare veterinare şi pentru siguranţa
alimentelor, verifică atât documentaţia depusă, cât şi, la
faţa locului, îndeplinirea cerinţelor în domeniul specific şi a
celor prevăzute în Regulamentul Parlamentului European şi al
Consiliului Uniunii Europene nr. 852/2004/CE, cu amendamentele ulterioare.
(3) Inspectorii autorităţii
sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor întocmesc la
faţa locului o notă de constatare conform modelului prevăzut în
anexa nr. 3 la Norma sanitară veterinară privind procedura de
autorizare sanitară veterinară a unităţilor care produc,
procesează, depozitează, transportă şi/sau distribuie
produse de origine animală, aprobată prin Ordinul preşedintelui
Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru
Siguranţa Alimentelor nr. 93/2008, un proces-verbal de constatare, conform
modelului prevăzut la anexa nr. 8, cuprinzând concluzia evaluării.
ART. 20
(1) Pentru unităţile de vânzare
cu amănuntul care îndeplinesc cerinţele sanitare veterinare şi
pentru siguranţa alimentelor conform legislaţiei specifice,
direcţia sanitară veterinară şi pentru siguranţa
alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti emite
documentul de înregistrare sanitară veterinară şi pentru
siguranţa alimentelor, conform modelului prevăzut în anexa nr. 3.
(2) Unităţile de vânzare cu
amănuntul vor fi înregistrate într-un registru special de către
direcţiile sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor
judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, acestea acordând pentru
fiecare unitate un număr de înregistrare, precedat de literele
"VA", care semnifică "vânzarea cu amănuntul".
(3) În cazul în care, în urma
verificării unităţii de către inspectorii
autorităţii sanitare veterinare şi pentru siguranţa
alimentelor din cadrul direcţiei sanitare veterinare şi pentru
siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului
Bucureşti, se constată neîndeplinirea condiţiilor sanitare
veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, în nota de
constatare/procesul-verbal de constatare vor fi înscrise deficienţele
constatate, măsurile dispuse, precum şi termenele de remediere a
deficienţelor, sub semnătura operatorului din sectorul alimentar.
(4) La expirarea termenului de remediere a
deficienţelor stabilit în nota de constatare/procesul-verbal de
constatare, operatorul din sectorul alimentar solicită, printr-o cerere
scrisă, direcţiei sanitare veterinare şi pentru siguranţa
alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti,
reverificarea unităţii.
ART. 21
(1) Direcţia sanitară
veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană,
respectiv a municipiului Bucureşti monitorizează
activităţile de vânzare cu amănuntul şi informează,
după caz, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară
şi pentru Siguranţa Alimentelor.
(2) Direcţia sanitară
veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană,
respectiv a municipiului Bucureşti va radia din lista celor
înregistraţi operatorii din sectorul alimentar care
desfăşoară activităţi de vânzare cu amănuntul
atunci când se constată că aceştia nu respectă
condiţiile sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor
stabilite de legislaţia în vigoare.
ART. 22
(1) Produsele de origine animală
obţinute în unităţi cu vânzare cu amănuntul, destinate
comercializării, trebuie să poarte inscripţionat pe
etichetă un dreptunghi care conţine inscripţia "PRODUS ÎN UNITATEA
DE TIP ...................", unde se înscrie tipul unităţii
conform prevederilor anexei nr. 1, urmat de literele "VA", care
semnifică "vânzarea cu amănuntul", indicativul
judeţului şi numărul de înregistrare sanitară
veterinară şi pentru siguranţa alimentelor al
unităţii.
(2) Operatorii din sectorul alimentar din
unităţiile de vânzare cu amănuntul de produse de origine
animală şi nonanimală trebuie să se asigure că
produsele obţinute şi comercializate către consumatorul final nu
prezintă risc pentru sănătatea publică şi că sunt
îndeplinite toate condiţiile stabilite de legislaţia în vigoare
referitoare la:
a) etichetare;
b) asigurarea trasabilităţii;
c) parametrii de calitate şi
siguranţă ai materiilor prime şi ai produselor finite;
d) controlul potabilităţii apei;
e) instruirea personalului;
f) controlul stării de
sănătate;
g) eliminarea dăunătorilor
(insecte, rozătoare, păsări etc.);
------------
Lit. g) a alin. (2) al art. 22 a fost
modificată de pct. 15 al art.
I din ORDINUL nr. 13 din 17 martie 2009, publicat în MONITORUL
OFICIAL nr. 178 din 23 martie 2009.
h) eliminarea deşeurilor;
------------
Lit. h) a alin. (2) al art. 22 a fost
modificată de pct. 16 al art. I din ORDINUL nr. 13 din
17 martie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 178 din 23 martie
2009.
i) întreţinerea şi igiena
spaţiilor şi a echipamentelor;
j) aplicarea procedurilor de bune practici
de igienă, bazate pe principiile siguranţei alimentului stabilite
prin ghidurile de bune practici în cazul producătorilor agricoli
crescători de animale sau, după caz, a principiilor sistemului
Analizei hazardului şi punctelor critice de control (HACCP), având în
vedere tipul unităţii, capacitatea de producţie şi
specificul unităţii.
------------
Lit. j) a alin. (2) al art. 22 a fost
modificată de pct. 17 al art.
I din ORDINUL nr. 13 din 17 martie 2009, publicat în MONITORUL
OFICIAL nr. 178 din 23 martie 2009.
ART. 23
Unităţile care obţin produse
tradiţionale şi care sunt înregistrate la Ministerul Agriculturii
şi Dezvoltării Rurale trebuie să funcţioneze în baza
autorizaţiei/înregistrării sanitare veterinare şi/sau pentru
siguranţa alimentelor, în conformitate cu prevederile legislaţiei
sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor în vigoare.
3. Controale, măsuri şi
sancţiuni
ART. 24
(1) Activităţile din
unităţile prevăzute în anexa nr. 1 sunt supuse controlului sanitar
veterinar şi pentru siguranţa alimentelor de către direcţia
sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor
judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti.
(2) În cazul în care, la controalele
efectuate, direcţia sanitară veterinară şi pentru siguranţa
alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti
constată că nu sunt îndeplinite condiţiile legale de
funcţionare, notifică în scris acest fapt operatorului din sectorul
alimentar şi poate dispune următoarele măsuri:
a) sancţionarea contravenţională
în conformitate cu prevederile legale în vigoare;
b) suspendarea activităţii
până la remedierea deficienţelor constatate;
c) interzicerea desfăşurării
activităţii pentru care nu sunt îndeplinite condiţiile sanitare
veterinare şi pentru siguranţa alimentelor prevăzute în
legislaţia naţională în vigoare;
d) reţinerea oficială a
produselor alimentare de origine animală şi nonanimală.
ART. 25
(1) În cazul suspendării
activităţii, direcţia sanitară veterinară şi
pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului
Bucureşti, prin inspectorii autorităţii sanitare veterinare
şi pentru siguranţa alimentelor, consemnează în nota de
constatare/procesul-verbal de constatare întocmită/întocmit la unitate
motivul suspendării activităţii şi emite ordonanţa
privind suspendarea activităţii, conform modelului stabilit în anexa
nr. 5.
(2) Termenul de remediere a
deficienţelor curge de la data notificării către operatorul din
sectorul alimentar şi poate fi stabilit, după caz, împreună cu
operatorul din sectorul alimentar.
(3) Direcţia sanitară
veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană,
respectiv a municipiului Bucureşti retrage documentul de înregistrare
sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor şi
emite ordonanţa privind interzicerea desfăşurării
activităţii, conform modelului prevăzut în anexa nr. 6, atunci
când în cadrul acţiunilor de control efectuate de inspectorii
autorităţii sanitare veterinare şi pentru siguranţa
alimentelor se constată nerespectarea prevederilor legale în baza
cărora acestea au fost înregistrate.
(4) În cazul unităţilor de
vânzare cu amănuntul a căror activitate a fost interzisă,
reluarea activităţii se realizează prin parcurgerea procedurii
de înregistrare sanitară veterinară şi pentru siguranţa
alimentelor, conform prevederilor legale, după corectarea
neconformităţilor.
(5) Operatorii din sectorul alimentar
trebuie să aplice toate măsurile pentru corectarea deficienţelor
constatate şi să solicite, printr-o cerere scrisă, reverificarea
unităţii de către direcţia sanitară veterinară
şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a
municipiului Bucureşti, atunci când deficienţele au fost corectate.
ART. 26
(1) În cazul în care se constată
că activităţile cuprinse în anexa nr. 1 se
desfăşoară fără respectarea condiţiilor sanitare
veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, direcţia
sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor
judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti emite
ordonanţa privind interzicerea desfăşurării
activităţii, conform modelului prevăzut la anexa nr. 6, şi
o va comunica structurilor teritoriale din cadrul Ministerului Justiţiei,
Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, Ministerului Economiei
şi Finanţelor şi Ministerului Muncii, Familiei şi
Egalităţii de Şanse.
(2) Activităţile de vânzare cu
amănuntul vor fi supuse ori de câte ori este necesar controlului la locul
de obţinere sau de vânzare de către direcţia sanitară
veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană,
respectiv a municipiului Bucureşti.
4. Dispoziţii finale
ART. 27
Pentru eliberarea documentului de
înregistrare sanitară veterinară şi pentru siguranţa
alimentelor pentru activităţile din unităţile de vânzare cu
amănuntul, tarifele stabilite în anexa nr. 4 vor fi achitate de către
operatorul din sectorul alimentar la ridicarea documentului de înregistrare
sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor de la
direcţia sanitară veterinară şi pentru siguranţa
alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti.
ART. 28
(1) Activităţile de vânzare cu
amănuntul a produselor de origine animală şi nonanimală se
pot derula atât timp cât sunt îndeplinite condiţiile sanitare veterinare
şi pentru siguranţa alimentelor conform cerinţelor legislaţiei
în vigoare.
(2) Operatorii din sectorul alimentar sunt
obligaţi să notifice direcţiei sanitare veterinare şi
pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului
Bucureşti, cu privire la orice modificare survenită în
activităţile desfăşurate.
(3) Orice modificări ulterioare
solicitate, printr-o cerere scrisă, de operatorul din sectorul alimentar
în documentul de înregistrare sanitară veterinară şi pentru
siguranţa alimentelor se efectuează de direcţia sanitară
veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană,
respectiv a municipiului Bucureşti, care a eliberat documentul de
înregistrare sanitară veterinară şi pentru siguranţa
alimentelor.
ART. 29
(1) Documentele de înregistrare
sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor
eliberate de direcţiile sanitare veterinare şi pentru siguranţa
alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, anterior
datei intrării în vigoare a prezentei norme sanitare veterinare şi
pentru siguranţa alimentelor rămân valabile.
(2)
Documentele de înregistrare sanitară veterinară şi pentru
siguranţa alimentelor care nu au fost ridicate de la direcţia
sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor
judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, de către
solicitanţi în termen de 30 de zile de la data eliberării vor fi
anulate.
CAP. III
Fabricarea produselor alimentare de origine
nonanimală
1. Definiţii
ART. 30
Prezentele prevederi stabilesc
definiţiile referitoare la fabricarea produselor alimentare de origine
nonanimală şi procedura de înregistrare pentru siguranţa
alimentelor a unităţilor care produc, procesează,
depozitează, transportă şi comercializează produse
alimentare de origine nonanimală.
ART. 31
În sensul prezentului capitol,
următorii termeni se definesc astfel:
a) autoritatea sanitară
veterinară şi pentru siguranţa alimentelor - autoritatea
centrală sanitară veterinară şi pentru siguranţa
alimentelor, ce are atribuţii în domeniile de competenţă ale
serviciilor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, sau
orice altă autoritate din domeniul sanitar veterinar şi al
siguranţei alimentelor, căreia i s-au delegat puteri şi
competenţe;
b) înregistrare pentru siguranţa
alimentelor - înscrierea unităţilor care produc alimente de origine
nonanimală prevăzute în anexa nr. 9 de către direcţiile
sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene,
respectiv a municipiului Bucureşti, în baza unei cereri scrise din partea
reprezentantului legal al unităţii;
c) activităţi supuse
înregistrării pentru siguranţa alimenteloractivităţile de
prelucrare şi/sau fabricare a produselor de origine nonanimală,
precum şi alte activităţi conexe desfăşurate de
unităţile prevăzute în anexa nr. 9, care sunt supuse
înregistrării şi controlului privind siguranţa alimentelor;
d) document de înregistrare pentru
siguranţa alimentelor documentul emis de direcţia sanitară
veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană,
respectiv a municipiului Bucureşti, pentru activităţile din
unităţile supuse înregistrării pentru siguranţa
alimentelor;
e) compartimentele/serviciile pentru
siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului
Bucureşti - serviciile publice descentralizate pentru siguranţa
alimentelor, subordonate tehnic şi administrativ Direcţiei generale
siguranţa alimentelor din cadrul Autorităţii Naţionale
Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, având
autoritatea şi responsabilitatea aplicării actelor normative care
privesc domeniul siguranţei alimentelor pe teritoriul judeţului
respectiv, realizării şi monitorizării controlului
activităţii publice pentru siguranţa alimentelor la acest nivel,
precum şi alte competenţe delegate de Autoritatea Naţională
Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor;
f) proces-verbal de constatare - documentul
care se completează cu ocazia controlului privind respectarea
condiţiilor pentru siguranţa alimentelor, efectuat în fiecare unitate
din domeniul alimentar;
g) reţinere oficială - procedura
prin care autoritatea sanitară veterinară şi pentru
siguranţa alimentelor dispune ca produsele de origine nonanimală
să nu fie deplasate ori falsificate până la luarea unei decizii cu
privire la destinaţia acestora; aceasta include depozitarea de către
operatorii cu activitate în domeniul produselor de origine nonanimală, în
conformitate cu instrucţiunile Autorităţii Naţionale
Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor;
h) punere pe piaţă -
deţinerea de alimente în vederea vânzării, inclusiv oferirea spre
vânzare sau orice alte forme de transfer, gratuit ori nu, precum şi
vânzarea, distribuţia şi alte forme de transfer propriu-zise;
i) document de înregistrare pentru
siguranţa alimentelor privind mijloacele de transport ale produselor
alimentare de origine nonanimală - documentul emis de direcţia
sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor
judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti;
j) control oficial - orice formă de
control pe care îl efectuează Autoritatea Naţională
Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor pentru
verificarea conformităţii cu legislaţia în domeniul
siguranţei alimentelor.
2. Înregistrarea pentru siguranţa
alimentelor a unităţilor care procesează, produc,
depozitează, transportă şi comercializează produse
alimentare de origine nonanimală
ART. 32
(1) Activităţile din domeniul
alimentar desfăşurate de unităţile cuprinse în anexa nr. 9
se desfăşoară în baza declaraţiei pe propria
răspundere, a certificatului constatator eliberat de oficiul registrului
comerţului teritorial de pe lângă tribunalul pe raza căruia este
înregistrat sediul social şi în baza documentului de înregistrare pentru
siguranţa alimentelor emis de direcţia sanitară veterinară
şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a
municipiului Bucureşti, conform modelului din anexa nr. 10.
(2) Înregistrarea activităţilor
din domeniul alimentar desfăşurate de unităţile cuprinse în
anexa nr. 9 se efectuează de către direcţia sanitară
veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană,
respectiv a municipiului Bucureşti.
(3) Documentul prevăzut la alin. (1)
poate fi ridicat de reprezentantul legal al unităţii sau de o
altă persoană, împuternicită printr-o delegaţie emisă
numai pentru acest scop, înregistrată, semnată şi
ştampilată de reprezentantul legal al unităţii.
(4) La ridicarea documentului prevăzut
la alin. (1), reprezentantul legal al unităţii sau persoana
delegată în acest scop semnează, ştampilează, datează
documentul prevăzut în anexa nr. 10 şi achită tarifele aferente
stabilite în anexa nr. 4.
ART. 33
În vederea obţinerii documentului de
înregistrare pentru siguranţa alimentelor pentru activităţile
din domeniul alimentar desfăşurate de unităţile cuprinse în
anexa nr. 9, solicitanţii depun la direcţia sanitară
veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană,
respectiv a municipiului Bucureşti certificatul constatator eliberat de
oficiul registrului comerţului teritorial de pe lângă tribunalul pe
raza căruia este înregistrat sediul social şi o cerere scrisă în
care sunt precizate:
a) denumirea şi adresa
unităţii;
b) activitatea desfăşurată;
c) tipurile şi cantităţile
de produse obţinute ca urmare a procesării;
d) numărul de personal lucrător.
ART. 34
(1) În vederea eliberării documentului
de înregistrare pentru siguranţa alimentelor, direcţia sanitară
veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană,
respectiv a municipiului Bucureşti înregistrează cererea depusă
şi verifică documentaţia şi, la faţa locului, prin
inspectorii autorităţii sanitare veterinare şi pentru
siguranţa alimentelor, îndeplinirea cerinţelor în domeniul specific
şi a celor prevăzute în Regulamentul Parlamentului European şi
al Consiliului Uniunii Europene nr. 852/2004/CE, cu amendamentele ulterioare.
(2) Inspectorii autorităţii
sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor întocmesc la
faţa locului un proces-verbal de constatare, conform modelului
prevăzut în anexa nr. 8, care cuprinde concluzia evaluării.
(3) Pentru unităţile care
îndeplinesc condiţiile sanitare veterinare şi pentru siguranţa
alimentelor conform legislaţiei specifice, direcţia sanitară
veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană,
respectiv a municipiului Bucureşti emite documentul de înregistrare pentru
siguranţa alimentelor, conform modelului cuprins în anexa nr. 10.
(4) Unităţile prevăzute în
anexa nr. 9 sunt înregistrate de compartimentele/serviciile pentru
siguranţa alimentelor judeţene, respectiv al municipiului
Bucureşti, din cadrul direcţiilor sanitare veterinare şi pentru
siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului
Bucureşti, într-un registru special.
(5) În cazul în care în urma
verificării unităţii efectuate de inspectorii
autorităţii sanitare veterinare şi pentru siguranţa
alimentelor se constată neîndeplinirea condiţiilor pentru
siguranţa alimentelor prevăzute în legislaţia specifică, se
întocmeşte procesul-verbal de constatare, conform modelului prevăzut
în anexa nr. 8, în care sunt înscrise deficienţele constatate, măsurile
dispuse, precum şi termenele de remediere a deficienţelor, sub
semnătura reprezentantului legal al unităţii.
(6) La expirarea termenului de remediere a
deficienţelor, reprezentantul legal al unităţii solicită,
printr-o cerere scrisă, direcţiei sanitare veterinare şi pentru
siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului
Bucureşti reverificarea unităţii. În cazul în care
deficienţele constatate nu sunt remediate în cadrul unităţii,
direcţia sanitară veterinară şi pentru siguranţa
alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti emite
ordonanţa de suspendare a activităţii sau de interzicere a
acesteia, după caz.
(7) Direcţia sanitară
veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană,
respectiv a municipiului Bucureşti monitorizează
activităţile din domeniul alimentar desfăşurate de
unităţile prevăzute în anexa nr. 9 şi informează
Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru
Siguranţa Alimentelor, la solicitarea acesteia.
(8) Unităţile care
desfăşoară activităţile din domeniul alimentar,
prevăzute în anexa nr. 9, pot fi radiate din lista celor înregistrate
pentru siguranţa alimentelor atunci când se constată că nu se
respectă condiţiile privind siguranţa alimentelor stabilite de
legislaţia în vigoare.
(9) Transportul produselor alimentare de
origine nonanimală se realizează prin intermediul mijloacelor de
transport înregistrate conform documentului prevăzut în anexa nr. 14.
3. Controale, măsuri şi
sancţiuni
ART. 35
(1) Toate activităţile din
unităţile prevăzute în anexa nr. 9 sunt supuse controlului
privind siguranţa alimentelor de către direcţia sanitară
veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană,
respectiv a municipiului Bucureşti.
(2) În cazul în care, la controalele
efectuate, direcţia sanitară veterinară şi pentru
siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului
Bucureşti constată că nu sunt îndeplinite condiţiile legale
de funcţionare, notifică acest fapt reprezentantului legal al
unităţii şi poate dispune următoarele măsuri:
a) sancţionarea
contravenţională în conformitate cu prevederile legale în vigoare;
b) suspendarea activităţii pentru
care nu sunt îndeplinite condiţiile;
c) interzicerea desfăşurării
activităţii pentru care nu sunt îndeplinite condiţiile privind
siguranţa alimentelor prevăzute în legislaţia
naţională în vigoare;
d) reţinerea oficială a
produselor alimentare, care se va efectua în baza documentului de
sechestru/reţinere oficială, document emis de direcţia
sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor
judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, conform modelului
prevăzut în anexa nr. 7; această măsură este
menţinută până la luarea deciziei cu privire la destinaţia
produselor alimentare, respectiv ridicarea reţinerii oficiale sau
distrugerea produselor alimentare;
e) ridicarea reţinerii oficiale a
produselor alimentare, care constituie procedura prin care autoritatea
sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor dispune
ca produsele de origine nonanimală reţinute oficial să fie
scoase de sub reţinerea oficială, în vederea punerii pe
piaţă sau denaturării/distrugerii, în conformitate cu
instrucţiunile autorităţii sanitare veterinare şi pentru
siguranţa alimentelor. Ridicarea reţinerii oficiale a produselor
alimentare se va efectua în baza documentului de ridicare a sechestrului/reţinerii
oficiale, conform modelului prevăzut în anexa nr. 11;
f) distrugerea produselor alimentare,
conform măsurilor dispuse de Autoritatea Naţională Sanitară
Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor. În cazurile în care
este necesară dispunerea acestei măsuri, direcţiile sanitare
veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a
municipiului Bucureşti emit documentul de însoţire a produselor
alimentare de origine nonanimală în vederea distrugerii, conform modelului
prevăzut în anexa nr. 12. Dovada distrugerii o constituie procesul-verbal
de distrugere, document emis de direcţia sanitară veterinară
şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a
municipiului Bucureşti, conform modelului prevăzut în anexa nr. 13.
(3) În cazul suspendării
activităţii, direcţia sanitară veterinară şi
pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului
Bucureşti, prin inspectorii autorităţii sanitare veterinare
şi pentru siguranţa alimentelor, consemnează în procesul-verbal de
constatare întocmit la unitate motivele suspendării activităţii
şi emite ordonanţa privind suspendarea activităţii, conform
modelului stabilit în anexa nr. 5.
(4) Termenul de remediere a
deficienţelor curge de la data notificării reprezentantului legal al
unităţii de către direcţia sanitară veterinară
şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a
municipiului Bucureşti şi poate fi prelungit la cererea expresă
a acestuia.
(5) Direcţia sanitară
veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană,
respectiv a municipiului Bucureşti anulează documentul de
înregistrare pentru siguranţa alimentelor şi emite ordonanţa
privind interzicerea activităţii, conform modelului prevăzut în
anexa nr. 6, atunci când în cadrul acţiunilor de control efectuate de
inspectorii autorităţii sanitare veterinare şi pentru
siguranţa alimentelor se constată nerespectarea prevederilor legale
pentru care acestea au fost înregistrate.
(6) În cazul unităţilor
prevăzute în anexa nr. 9, a căror activitate a fost interzisă,
reluarea activităţii se realizează prin parcurgerea procedurii
de înregistrare conform prevederilor legale, dar numai după corectarea
neconformităţilor.
(7) În cazul în care, în urma controalelor
efectuate de direcţia sanitară veterinară şi pentru
siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului
Bucureşti, se constată neîndeplinirea condiţiilor privind
siguranţa alimentelor stabilite în legislaţia în vigoare,
reprezentanţii legali ai unităţilor implicate în
activităţile din domeniul alimentar desfăşurate de
unităţile prevăzute în anexa nr. 9 trebuie să aplice
măsurile pentru corectarea deficienţelor constatate şi să
informeze în scris direcţia sanitară veterinară şi pentru
siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului
Bucureşti atunci când deficienţele au fost corectate.
(8) Reprezentanţii legali ai
unităţii trebuie să aplice măsurile pentru corectarea
deficienţelor constatate şi să solicite, printr-o cerere
scrisă, reverificarea acesteia de către direcţia sanitară
veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană,
respectiv a municipiului Bucureşti atunci când deficienţele au fost
corectate.
(9) În cazul în care se constată
că activităţile desfăşurate de unităţile
prevăzute în anexa nr. 9 se desfăşoară fără
înregistrare pentru siguranţa alimentelor conform prezentei norme sanitare
veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, direcţia
sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor
judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti notifică în
scris operatorului faptul că nu are dreptul să îşi
desfăşoare activitatea în domeniul de competenţă pentru
care este necesară înregistrarea pentru siguranţa alimentelor şi
notifică pentru aplicarea măsurilor legale Ministerul Justiţiei,
respectiv Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, Ministerul
Economiei şi Finanţelor, respectiv Garda Financiară şi
Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse.
(10) Unităţile
nou-înfiinţate se vor înregistra, conform prezentei norme sanitare
veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, în termen de 30 de zile
de la înfiinţare.
ART. 36
Activităţile supuse controlului
privind siguranţa alimentelor se derulează pe perioada îndeplinirii
condiţiilor pentru siguranţa alimentelor, conform cerinţelor
legislaţiei în domeniu.
ART. 37
Este
interzisă procesarea produselor de origine nonanimală de către
alte unităţi şi în alte condiţii decât cele prevăzute
în prezenta normă sanitară veterinară şi pentru
siguranţa alimentelor.
ART. 38
Reprezentanţii legali ai
unităţilor supuse înregistrării sunt obligaţi să
notifice imediat direcţiei sanitare veterinare şi pentru
siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului
Bucureşti orice modificare survenită în activităţile desfăşurate.
ART. 39
Documentele de înregistrare pentru
siguranţa alimentelor care nu au fost ridicate de la direcţia
sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor
judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti de către
solicitanţi în termen de 30 de zile de la data eliberării vor fi
anulate.
ART. 40
Documentele de înregistrare pentru
siguranţa alimentelor eliberate de direcţiile sanitare veterinare
şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a
municipiului Bucureşti anterior intrării în vigoare a prezentei norme
sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor rămân
valabile.
ART. 41
Anexele nr. 1-15 fac parte integrantă
din prezenta normă sanitară veterinară şi pentru
siguranţa alimentelor.
ANEXA 1
la norma sanitară veterinară
şi pentru siguranţa alimentelor
CAP. I
Unităţi de vânzare cu
amănuntul supuse înregistrării şi controlului sanitar veterinar
1. Carne:
a) Carmangerie - unitate cu spaţii
şi dotări corespunzătoare în care se desfăşoară
activităţi pentru recepţia cărnii provenite din
unităţi autorizate sanitar veterinar, depozitarea, tranşarea
acesteia, producerea de carne tocată, carne preparată şi/sau
produse din carne într-o gamă sortimentală restrânsă, vânzarea
cu amănuntul, în conformitate cu prevederile normei sanitare veterinare
şi pentru siguranţa alimentelor.
b) Măcelarie - unitate cu spaţii
şi dotări adecvate în care se desfăşoară
activităţi pentru recepţia cărnii provenite din
unităţi autorizate sanitar veterinar, depozitarea, dezosarea,
porţionarea şi/sau tocarea acesteia la cererea consumatorului şi
vânzarea cu amănuntul către consumatorul final.
c) Centru sacrificare păsări
si/sau lagomorfe la nivelul fermei sau exploatatiei - unitate cu spaţii
şi dotări corespunzătoare de la nivelul fermei în care se
desfăşoară activităţi pentru sacrificarea animalelor
provenite numai din ferma proprie şi vânzarea cu amănuntul, în
conformitate cu prevederile normei sanitare veterinare şi pentru
siguranţa alimentelor.
d) Centru colectare vânat sălbatic -
unitate cu spaţii şi dotări adecvate în care se
desfăşoară activităţi pentru recepţia,
identificarea, sortarea, răcirea vânatului salbatic provenit direct din
fondurile de vânătoare şi livrarea acestuia către
unităţi autorizate sanitar veterinar pentru activitatea de manipulare
a vânatului, precum şi vânzarea cu amănuntul în conformitate cu
prevederile normei sanitare veterinare şi pentru siguranţa
alimentelor, cu respectarea legislaţiei sanitare veterinare şi pentru
siguranţa alimentelor în vigoare.
2. Lapte şi produse din lapte:
a) Centru de prelucrare lapte integrat în
cadrul exploataţieiunitate dotată cu spaţii şi echipamente
adecvate desfăşurării activităţii de prelucrare a
laptelui crud provenit de la animalele proprii în produse lactate, într-o
gamă sortimentală restrânsă. În această categorie sunt
incluse spaţiile şi facilităţile de la nivelul stânelor sau
exploataţiilor agricole unde laptele crud provenit de la animalele din
exploataţia proprie este prelucrat în brânzeturi şi comercializat
direct către consumatorul final în spaţii special amenajate în
pieţele agroalimentare, cu ocazia târgurilor, expoziţiilor,
manifestărilor organizate în perioada sărbătorilor religioase
sau a altor asemenea evenimente publice, organizate periodic de
autorităţile locale/judeţene pe întreg teritoriul naţional,
în conformitate cu prevederile normei sanitare veterinare şi pentru
siguranţa alimentelor;
b) Centru de prelucrare lapte independent -
unitate dotată cu spaţii şi echipamente adecvate pentru
recepţia laptelui crud de la producători locali, prelucrarea acestuia
în produse lactate într-o gamă sortimentală restrânsă şi
vânzarea cu amănuntul, în conformitate cu prevederile normei sanitare
veterinare şi pentru siguranţa alimentelor.
------------
Pct. 2 al Cap. I din anexa 1 a fost
modificat de pct. 18 al art.
I din ORDINUL nr. 13 din 17 martie 2009, publicat în MONITORUL
OFICIAL nr. 178 din 23 martie 2009.
3. Peşte şi produse din pescuit:
a) Centru de colectare peşte - unitate
cu spaţii şi dotări corespunzătoare, în care se
desfăşoară activităţi pentru recepţia, sortarea,
curăţarea, depozitarea, răcirea şi prelucrarea primară
a peştelui provenit direct din pescuit, prin desolzire, eviscerare,
tăierea aripioarelor, ambalare, răcire, şi livrarea în cantităţi
mici a produselor din pescuit către unităţi
autorizate/înregistrate sanitar veterinar, precum şi livrarea
fără limită cantitativă a peştelui proaspăt
provenit direct din pescuit către unităţi
autorizate/înregistrate sanitar veterinar.
b) Ambarcaţiune de pescuit - navă
sau ambarcaţiune dotată cu echipamente pentru capturarea şi
depozitarea peştelui sălbatic sau de acvacultură pentru o
perioadă scurtă de timp, destinat unei unităţi autorizate/înregistrate
sanitar veterinar sau vânzării directe către consumatorul final, la
punctul de debarcare.
c) Punct de debarcare - loc cu deschidere
la apă, care dispune de facilităţi pentru acostarea
ambarcaţiunilor de pescuit în vederea efectuării recepţiei,
sortării, răcirii şi depozitării peştelui
proaspăt provenit din pescuit, destinat unor unităţi
autorizate/înregistrate sanitar veterinar, precum şi vânzarea cu
amănuntul, în conformitate cu prevederile normei sanitare veterinare
şi pentru siguranţa alimentelor.
d) Magazin de desfacere peşte,
pescărie - unitate cu spaţii şi dotări corespunzătoare
în care se desfăşoară activităţi pentru recepţia
şi depozitarea peştelui şi a produselor din pescuit provenite
din unităţi autorizate/înregistrate sanitar veterinar sau direct din
pescuit, precum şi vânzarea cu amănuntul către consumatorul
final.
e) Centru de colectare a batracienilor,
gasteropodelor, crustaceelor - unitate cu spaţii, dotări şi
instalaţii adecvate în care se desfăşoară
activităţi pentru recepţia, răcirea, depozitarea şi
livrarea acestora către o unitate de procesare autorizată sanitar
veterinar sau către alte unităţi de vânzare cu amănuntul.
4. Miere şi alte produse din miere:
a) Centru extracţie, colectare miere
şi alte produse apicoleunitate fixă sau mobilă cu dotări
adecvate în care se desfăşoară activităţi pentru
recepţia, extracţia, depozitarea şi livrarea mierii de albine
şi a altor produse apicole către unităţi autorizate sanitar
veterinar pentru procesare, precum şi vânzarea cu amănuntul, în
conformitate cu prevederile normei sanitare veterinare şi pentru
siguranţa alimentelor.
b) Stupină - unitate fixă sau
mobilă în care se desfăşoară activităţi în
domeniul apiculturii, în special obţinerea mierii de albine şi a
altor produse apicole şi livrarea acestora către unităţi
înregistrate/autorizate sanitar veterinar pentru procesare, precum şi
vânzarea cu amănuntul, în conformitate cu prevederile normei sanitare
veterinare şi pentru siguranţa alimentelor.
c) Magazin de desfacere a mierii de albine
şi a altor produse apicole - unitate în care se desfăşoară
activităţi pentru păstrarea mierii de albine şi a altor
produse apicole provenite din unităţi autorizate/înregistrate sanitar
veterinar, prezentarea şi vânzarea acestora consumatorului final.
5. Ouă pentru consum:
- Centru colectare ouă - unitate cu
spaţii, dotări şi instalaţii adecvate în care se
desfăşoară activităţi pentru colectarea ouălor de
la un producător în vederea livrării acestora către un centru de
ambalare autorizat sanitar veterinar sau către alte unităţi de
industrie alimentară ori nealimentară, în conformitate cu prevederile
normei sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor.
------------
Pct. 5 al Cap. I din anexa 1 a fost
modificat de pct. 19 al art.
I din ORDINUL nr. 13 din 17 martie 2009, publicat în MONITORUL
OFICIAL nr. 178 din 23 martie 2009.
CAP. II
Unităţi de vânzare cu
amănuntul supuse înregistrării sanitare veterinare şi pentru
siguranţa alimentelor şi controlului sanitar veterinar şi pentru
siguranţa alimentelor
1. Unităţi de alimentaţie publică
şi unităţi de comercializare a alimentelor:
a) Restaurant, indiferent de specific -
local de alimentaţie publică care include spaţii şi
dotări corespunzătoare în care se desfăşoară
activităţi specifice pentru recepţia produselor de origine animală
provenite din unităţi autorizate şi/sau înregistrate sanitar
veterinar şi pentru siguranţa alimenelor şi a produselor de
origine nonanimală, depozitarea, prepararea şi servirea în incinta
localului a preparatelor şi semipreparatelor culinare sau livrarea la
comandă a preparatelor şi semipreparatelor culinare, a produselor de
patiserie/cofetărie şi a altor produse similare. Această
categorie include şi restaurante cu autoservire, vagoane-restaurant,
rulote, fast-fooduri, baruri, precum şi alte unităţi în care se
prepară şi se servesc alimente.
b) Pizzerie - unitate cu spaţii
şi dotări adecvate în care se desfăşoară
activităţi pentru recepţia şi depozitarea materiilor prime
de origine animală din unităţi autorizate şi/sau
înregistrate sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor
şi a produselor de origine nonanimală, prepararea, ambalarea,
după caz, şi vânzarea, inclusiv la comandă, a diferitelor
sortimente de pizza şi a altor alimente preparate.
c) Cantină - unitate cu spaţii
amenajate în care se desfăşoară activităţi pentru
recepţia şi depozitarea materiilor prime de origine animală
şi nonanimală provenite din unităţi autorizate şi/sau
înregistrate sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor,
prepararea de meniuri şi servirea mesei către consumatorul final.
d) Laborator de cofetărie şi/sau
patiserie - unitate cu spaţii, dotări şi instalaţii
adecvate în care se desfăşoară activităţi pentru
recepţia de materii prime de origine animală şi nonanimală,
depozitarea şi prelucrarea acestora în produse de
cofetărie/patiserie, depozitarea şi livrarea acestora către alte
unităţi de vânzare cu amănuntul sau prin magazinul propriu.
e) Cofetărie/Patiserie - unitate în
care se desfăşoară activităţi pentru păstrarea,
prezentarea şi vânzarea de produse de cofetărie/patiserie.
f) Pensiune turistică, indiferent de
specific - unitate cu spaţii şi dotări corespunzătoare în
care se desfăşoară activităţi pentru obţinerea,
recepţia şi depozitarea materiilor prime de origine animală
şi nonanimală, provenite din exploataţia agricolă
familială, precum şi din unităţi autorizate şi/sau
înregistrate sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor,
prepararea şi servirea alimentelor gătite în incinta proprie.
------------
Litera f) a pct. 1 al Cap. II din anexa 1 a
fost modificată de pct. 20 al art.
I din ORDINUL nr. 13 din 17 martie 2009, publicat în MONITORUL
OFICIAL nr. 178 din 23 martie 2009.
g) Magazin alimentar - unitate în care se
desfăşoară activităţi pentru păstrarea,
prezentarea şi vânzarea separată de produse de origine animală
şi nonanimală provenite din unităţi autorizate şi/sau
înregistrate sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor,
ambalate şi/sau preambalate de producător.
h) Hipermarket/Supermarket - unitate cu
spaţii şi capacităţi de depozitare şi vânzare
distincte în care se desfăşoară activităţi pentru
recepţia, depozitarea distinctă şi vânzarea în raioane separate
a produselor de origine animală şi nonanimală provenite din
unităţi autorizate şi/sau înregistrate sanitar veterinar şi
pentru siguranţa alimentelor, incluzând activităţi de tip
măcelarie sau carmangerie, desfăşurate în spaţii separate
înregistrate sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, în
conformitate cu prevederile normei sanitare veterinare şi pentru
siguranţa alimentelor. În acestă categorie sunt incluse şi
unităţile de tip cash & carry, care vând alimente către
comercianţii înregistraţi pe bază de cartelă proprie în
vederea comercializării directe către consumatorul final prin alte
unităţi de vânzare cu amănuntul.
i) Unităţi de vânzare prin
internet - unitate cu spaţii şi dotări fixe sau mobile pentru
depozitarea, transportul către consumatorul final şi vânzarea numai
prin comandă prin internet de alimente de origine animală şi
nonanimală ambalate şi/sau preambalate de producător.
2. Unităţi care
desfăşoară alte activităţi supuse înregistrării
sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor şi
controlului sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor:
a) Depozit alimentar - unitate cu
spaţii şi dotări adecvate în care se desfăşoară
activităţi pentru recepţia produselor de origine animală
şi nonanimală cu sau fără regim termic, provenite din
unităţi autorizate/înregistrate sanitar veterinar şi pentru
siguranţa alimentelor de pe teritoriul naţional, depozitarea şi
livrarea acestora către alte unităţi de vânzare cu
amănuntul sau direct consumatorului final.
b) Catering - unitate cu spaţii,
dotări şi instalaţii adecvate în care se
desfăşoară activităţi pentru recepţia de materii
prime de origine animală şi nonanimală provenite din
unităţi autorizate şi/sau înregistrate sanitar veterinar şi
pentru siguranţa alimentelor, depozitarea şi prelucrarea acestora în
produse destinate valorificării către alte unităţi de
vânzare cu amănuntul şi/sau către consumatorul final.
c) Staţie spălare şi
dezinfecţie mijloace de transport unitate cu spaţii şi
echipamente corespunzătoare în care se desfăşoară
activităţi de curăţare, spălare şi
dezinfecţie a mijloacelor de transport al produselor de origine
animală.
ANEXA 2
la norma sanitară veterinară
şi pentru siguranţa alimentelor
AUTORITATEA NAŢIONALĂ
SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR
Direcţia Sanitară Veterinară
şi pentru Siguranţa Alimentelor
.......................................................................
DOCUMENT
de înregistrare
sanitară veterinară pentru
activităţile din
unităţile cu vânzare directă
de produse primare de
origine animală
Nr. .......... din
...............
I. Pentru unitatea/producătorul
agricol crescător de animale: ...................................,
reprezentant legal/proprietar ......................., din localitatea
.............., str. ............... nr. ....., sectorul ......., codul
poştal ........, judeţul .............., pentru următoarele
activităţi:
1. ................................ ;
2. ................................ ;
3. ................................ ;
4. ................................ .
------------
Pct. I din anexa 2 a fost modificat de pct.
21 al art. I din ORDINUL nr. 13 din
17 martie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 178 din 23 martie
2009.
II. Produsele destinate vânzării
directe a produselor primare de origine animală vor fi obţinute în
cantitate maximă de: ................ .
III. Produsele primare de origine
animală vor fi comercializate direct către consumatorul final:
1. direct de la locul de
obţinere:..........................................................;
2. către alte unităţi de
vânzare cu amănuntul
...............................................................;
3. valorificare cu ocazia pieţelor,
târgurilor, expoziţiilor, organizării unor manifestări în
perioada sărbătorilor religioase sau altor asemenea evenimente
publice, organizate periodic de către autorităţile locale/judeţene
pe întreg teritoriul naţional ............................/(denumirea
şi localizarea acestora)..........;
4. livrare către unităţi de
procesare autorizate/înregistrate sanitar veterinar ............../(denumirea
şi localizarea acestora)..............................
IV. Produsele primare provin din
......../(ferme, gospodării proprii, fond de vânătoare, lacuri
etc.)...............
în număr de
...................., aflate în localitatea
.................................... .
Nerespectarea condiţiilor care au stat
la baza emiterii prezentului document atrage, după caz, suspendarea sau
interzicerea activităţii, precum şi sancţionarea
contravenţională sau penală, conform legislaţiei în
vigoare.
După eliberarea prezentului document,
reprezentantul legal/proprietarul trebuie să notifice direcţiei
sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor emitente orice
modificare a condiţiilor intervenite ulterior.
Director
executiv,
..................
(semnătura şi ştampila)
L.S.*)
-----
*) L.S. - Loc pentru ştampilă.
ANEXA 3
la norma sanitară veterinară
şi pentru siguranţa alimentelor
AUTORITATEA NAŢIONALĂ
SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR
Direcţia Sanitară Veterinară
şi pentru Siguranţa Alimentelor
...................................................
DOCUMENT
de înregistrare sanitară
veterinară şi pentru
siguranţa alimentelor pentru
activităţile din
unităţile de
vânzare cu amănuntul
Nr. .......... din
...............
I. Pentru unitatea denumită:
....................., adresa unităţii ...................,
reprezentant legal al unităţii ..........................., din
localitatea ......................, str. ......................... nr. ...,
sectorul ......., codul poştal......., judeţul ..............,
telefon ............., e-mail ................., pentru obiectivul
............. în care se desfăşoară următoarele
activităţi:
1. ...........................;
2. ...........................;
3. .......................... .
II. Numărul vehiculelor utilizate în
activităţile desfăşurate:
- mai puţin de 5.............., între
6 şi 10............., între 11 şi 50.............., peste 50
............... .
III. Sursa de apă utilizată este:
din reţeaua publică........................, sursă
proprie..................... .
IV. Perioada din timpul anului în care se
desfăşoară activitatea: ........................................
V. Numărul persoanelor angajate în
cadrul unităţii: ................................................ .
VI. Produsele care vor fi comercializate
către alte unităţi cu vânzare cu amănuntul vor fi
obţinute în cantitate maximă de
.............../săptămână.
VII. Produsele vor fi comercializate
către consumatorul final prin:
1. valorificare la locul de
producere:..............................;
2. unităţi cu amănuntul în
număr de .............., cea mai depărtată aflată la
.......... km de locul de producere;
3. valorificare prin comandă pe
internet: .........................;
4. valorificare către
unităţi de alimentaţie publică: _...........__.;
5.
livrare către unităţi de procesare autorizate sanitar veterinar,
în număr de: ___.. .
VIII. Materiile prime provin din:
1. gospodăriile proprii, în număr
de .............., aflate în localitatea ..........................;
2. unităţi înregistrate/autorizate
sanitar veterinar ............................;
3. gospodăriile proprii şi
unităţi înregistrate/autorizate sanitar veterinar ............... .
Nerespectarea condiţiilor care au stat
la baza emiterii prezentului document atrage, după caz, suspendarea sau
interzicerea activităţii, precum şi sancţionarea
contravenţională sau penală, conform legislaţiei în
vigoare.
După eliberarea prezentului document,
reprezentantul legal al unităţii trebuie să notifice
direcţiei sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor
emitente orice modificare a condiţiilor din unitate intervenită
ulterior.
Reprezentantul legal al unităţii,
............../(semnătura, ştampila şi data ridicării
documentului)........
L.S.*)
Director
executiv,
.....................
(semnătura
şi ştampila)
L.S.*)
-----
*) L.S. - Loc pentru ştampilă.
ANEXA
4
la norma sanitară veterinară
şi pentru siguranţa alimentelor
TARIFE
pentru înregistrarea
sanitară veterinară şi
pentru siguranţa
alimentelor a unităţilor
de vânzare directă sau vânzare cu
amănuntul
*T*
┌───┬───────────────────────────────────────────────────────────┬────────────┐
│Nr.│ Unitatea │Tariful
de │
│crt│ │înregistrare│
│
│
│lei/unitate │
├───┼───────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 1.│
│ │
│
│ Carne, lapte şi produse din lapte: │ │
│
│ Carmangerie, măcelarie, centru
sacrificare │ │
│
│ păsări şi/ sau lagomorfe la
nivelul fermei │ │
│
│ sau exploataţiei, centru de prelucrare
lapte │ 300
│
│
│ │ │
│
│ Centru colectare vânat salbatic │
200 │
├───┼───────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 2.│Abrogat prin Ordinul nr.
35/2007 │ │
│ │ │ │
│ │ │ │
│
│ │ │
│
│ │ │
├───┼───────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 3.│ Peşte
şi produse din pescuit, miere şi alte produse din │ │
│ │ miere şi ouă pentru
consum:
│ │
│ │ Centru de colectare peşte,
magazin de desfacere peşte, │ │
│ │ pescărie, centru de colectare a
batracienilor, │ │
│ │ gasteropodelor, crustaceelor, punct
de debarcare, │ │
│ │ centru extracţie, colectare
miere şi alte produse apicole,│ 200
│
│ │ centru colectare ouă
│ │
│
│
│ │
│
│ Ambarcaţiune de
pescuit, stupină, magazin desfacere a │ │
│ │ mierii de albine
şi a altor produse apicole │ 100
│
│
│ │ │
│
│ │ │
├───┼───────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 4.│ Abrogat prin Ordinul nr.
35/2009 │ │
│
│ │ │
│
│ │ │
│
│ │ │
│
│
│ │
├───┼───────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 5.│ Abrogat prin Ordinul nr.
35/2007 │ │
│
│ │ │
│
│ │ │
├───┼───────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 6.│ Unităţi de alimentaţie publică şi
unităţi de │ │
│ │ comercializare a alimentelor şi unităţi care
desfăşoară │ │
│ │ alte activităţi în domeniu: │ │
│
│
│ │
│ │ Restaurant,
indiferent de specific, laborator de
│ │
│ │ cofetărie şi/ sau patiserie, pensiuni turistice, │ 300
│
│ │ unităţi de vânzare prin internet, staţie spălare
şi │ │
│ │ dezinfecţie mijloace de transport │ │
│
│
│ │
│ │ Pizzerie, cantină, cofetărie/
patiserie, │ │
│ │ magazin alimentar, depozit
alimentar, catering
│ 200 │
│ │ │
│
│ │ Hipermarket/supermarket │
│
│
│
│ 500
│
│
│ │ │
├───┼───────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 7.│ │ │
│
│ Abrogat prin Ordinul nr. 35/2009 │ │
│
│ │ │
│
│ │ │
├───┼───────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 8.│ │ │
│
│ Abrogat prin Ordinul nr. 35/2009 │
│
├───┼───────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 9.│Activităţi de
prelucrare şi conservare a fructelor şi │ │
│
│legumelor
│ │
│
│Unităţi de prelucrare a cartofilor şi
producţie a │ 200
│
│
│produselor din cartofi în scop alimentar │ │
│
│Unităţi de conservare şi fabricare a │ │
│
│sucurilor/concentratelor de fructe şi legume │ 200
│
│
│Unităţi de fabricare a produselor alimentare din fructe
şi │ │
│
│legume (inclusiv gemuri, marmelade şi jeleuri) │ 200
│
├───┼───────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│10.│Activităţi de
fabricare a uleiurilor şi a grăsimilor │ │
│
│vegetale şi animale
│ │
│
│Unităţi pentru producţia şi prelucrarea
uleiurilor vegetale│ 300 │
│
│brute şi rafinate
│ │
│
│Unităţi pentru fabricarea margarinei, a
amestecurilor │ 300
│
│
│pentru tartine şi a grăsimilor de gătit
combinate │ │
│
│Unităţi pentru producţia făinei oleaginoase
nedegresate │ 200
│
├───┼───────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│11.│Activităţi de
fabricare a produselor de morărit, amidonului│ │
│
│şi produselor din amidon │ │
│
│Unităţi de morărit şi măcinat │ 200
│
│
│Unităţi pentru fabricarea cerealelor pentru micul dejun
şi │ 300 │
│
│a premixurilor
│ │
│
│Unităţi pentru fabricarea amidonului, glutenului,
a │ 200
│
│
│glucozei, siropului de glucoză şi a maltozei │ │
│
│Unităţi pentru măcinarea legumelor │ 200
│
├───┼───────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│12.│Activităţi de
fabricare a altor produse alimentare
│ │
│
│Unităţi pentru fabricarea pâinii, produselor proaspete
şi │ 300
│
│
│conservate de patiserie, produselor proaspete şi uscate de
│ │
│
│panificaţie, plăcintelor, checurilor, tartelor, │ │
│
│biscuiţilor, pişcoturilor, prăjiturilor
conservate, │ │
│
│fabricarea produselor pentru gustări dulci sau sărate
etc. │ │
│
│Unităţi pentru fabricarea zahărului, a
produselor │ 300
│
│
│zaharoase, gumei de mestecat, a ciocolatei şi
produselor │ │
│
│din cacao etc.
│ │
│
│Unităţi pentru fabricarea macaroanelor,
tăiţeilor, │ 200
│
│
│cuşcuşului, pastelor făinoase şi altor
produse făinoase │ │
│
│similare
│ │
│
│Unităţi pentru prelucrarea cafelei, ceaiului şi
fabricarea │ 300 │
│
│condimentelor
│ │
│
│Unităţi pentru fabricarea preparatelor alimentare │ 300
│
│
│omogenizate şi alimentelor dietetice │ │
│
│Unităţi pentru fabricarea produselor alimentare
congelate │ 200
│
│
│Unităţi pentru fabricarea altor produse alimentare
de │ 200
│
│
│origine nonanimală neclasificate în altă parte │ │
│
│Unităţi de fabricare a produselor alimentare │ 200
│
│
│confiate/deshidratate, (legume, fructe, coji de fructe
şi │ │
│
│alte părţi de plante - confiate, deshidratate,
uscate, │ │
│
│glasate sau cristalizate)
│ │
│
│Unităţi pentru producţia, procesarea şi
comercializarea │ 200
│
│
│ciupercilor
│ │
├───┼───────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│13.│Activităţi de
fabricare a băuturilor │ │
│
│Unităţi pentru fabricarea alcoolului etilic de
fermentaţie │ 300 │
│
│şi a băuturilor alcoolice distilate │ │
│
│Unităţi pentru fabricarea vinului, cidrului şi a
altor │ 300
│
│
│vinuri din fructe
│ │
│
│Unităţi pentru fabricarea berii, a malţului
şi a altor │ 300
│
│
│băuturi nedistilate obţinute prin fermentare │ │
│
│Unităţi pentru fabricarea de ape minerale şi
băuturi │ 300
│
│
│răcoritoare nealcoolice
│ │
├───┼───────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│14.│Alte
activităţi
│ │
│
│Unităţi de ambalare şi/sau îmbuteliere a
produselor │ 200
│
│
│alimentare de origine nonanimală │ │
│
│Unităţi de fabricare a îngheţatei │ 200
│
│
│Depozit alimentar/frigorific pentru produse de origine │
300 │
│
│nonanimală │ │
│
│Depozit pentru seminţe de consum │ 200
│
│
│Unităţi de comercializare a produselor alimentare
de │ 300
│
│
│origine nonanimală congelate │ │
│
│Unităţi de producere a ambalajelor pentru
produsele │ 100
│
│
│alimentare ce vin în contact cu alimentele │ │
│
│Mijloc de transport al produselor de origine nonanimală │
100 │
└───┴───────────────────────────────────────────────────────────┴────────────┘
*ST*
------------
Nr. crt. 1, 3 şi 6 din anexa 4 au fost
modificate de pct. 1, 3 şi 6 ale art.
III din ORDINUL nr. 35 din 15 iunie 2009, publicat în MONITORUL
OFICIAL nr. 420 din 19 iunie 2009.
ANEXA 5
la norma sanitară veterinară
şi pentru siguranţa alimentelor
AUTORITATEA NAŢIONALĂ
SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR
Direcţia Sanitară Veterinară
şi pentru Siguranţa Alimentelor
...................................................
ORDONANŢĂ
privind suspendarea
activităţii din
unităţile supuse
înregistrării sanitare
veterinare şi pentru
siguranţa alimentelor
Nr. .............. din
......................
Directorul executiv al direcţiei
sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor
.............................., având în vedere prevederile Ordonanţei Guvernului
nr. 42/2004 privind organizarea activităţii
sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu
modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi
completările ulterioare, şi Nota de constatare/Procesul-verbal de
constatare înregistrată/înregistrat la direcţia sanitară
veterinară şi pentru siguranţa alimentelor ....................
sub nr. .......... din data de ..............., întocmită/întocmit de
................................, inspector al autorităţii sanitare
veterinare şi pentru siguranţa alimentelor în cadrul
......................., în baza verificării efectuate la unitatea
............................... din ................./(adresa completă).................................................,
reprezentant legal al unităţii
..............................................,
dispune suspendarea, începând cu data de
............................., până la data de ............., a
activităţii de ..............., desfăşurată în baza
înregistrării sanitare veterinare şi pentru siguranţa
alimentelor nr. .......... din data de ........... de către unitatea
....................., reprezentant legal al unităţii
...................... .
Reluarea activităţii se
efectuează la solicitarea, printr-o cerere scrisă, a reprezentantului
legal al unităţii, numai după remedierea deficienţelor
şi verificarea unităţii privind asigurarea condiţiilor
sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor de funcţionare,
conform prevederilor legale.
Neaplicarea de către operatorul
economic a măsurilor prevăzute în nota de constatare/procesul-verbal
de constatare la termenul stabilit atrage, după caz, interzicerea
desfăşurării activităţii, sancţionarea contravenţională
sau penală, în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare.
*T*
Director executiv,
..................
(semnătura şi stampila)
L.S.*)
Reprezentantul legal al unităţii,
..............................
(semnătura şi ştampila)
L.S.*)
*ST*
-----
*) L.S. - Loc pentru ştampilă.
ANEXA 6
la norma sanitară veterinară
şi pentru siguranţa alimentelor
AUTORITATEA NAŢIONALĂ
SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR
Direcţia Sanitară Veterinară
şi pentru Siguranţa Alimentelor .............
ORDONANŢĂ
privind interzicerea
desfăşurării activităţii
din unităţile
supuse înregistrării sanitare
veterinare şi pentru
siguranţa alimentelor
Nr. .......... din ......................
Directorul executiv al direcţiei
sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor
.............................., având în vedere prevederile Ordonanţei Guvernului
nr. 42/2004 privind organizarea activităţii
sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu
modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi
completările ulterioare, şi Nota de constatare/Procesul-verbal de
constatare înregistrată/înregistrat la direcţia sanitară
veterinară şi pentru siguranţa alimentelor sub nr. ............
din data de ..............., întocmit/întocmită de
......................................, inspector al autorităţii
sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, în baza
verificării efectuate la unitatea ..................................., din
................../(adresa completă) ..................... reprezentant
legal al unităţii ..................................................................,
dispune, începând cu data de
................, interzicerea desfăşurării
activităţii de ...........................,
desfăşurată în baza înregistrării sanitare veterinare
şi pentru siguranţa alimentelor nr.*) ................ din data de
................*) de către unitatea ......................, reprezentant
legal al unităţii ........................ .
-----
*) Se barează în cazul în care
operatorul din sectorul alimentar funcţionează fără
înregistrare sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor
emisă de direcţia sanitară veterinară judeţeană,
respectiv a municipiului Bucureşti.
Acordarea înregistrării sanitare
veterinare şi pentru siguranţa alimentelor şi reluarea
activităţii se efectuează la solicitarea, printr-o cerere
scrisă, a reprezentantului legal al unităţii, după
remedierea deficienţelor şi asigurarea condiţiilor sanitare
veterinare şi pentru siguranţa alimentelor de funcţionare,
conform prevederilor legale.
Nerespectarea măsurilor dispuse
atrage, după caz, sancţionarea contravenţională sau
penală, în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare.
*T*
Director executiv,
..................
(semnătura şi stampila)
L.S.**)
Reprezentantul legal al unităţii,
............................
(semnătura şi ştampila)
*ST*
-----
**) L.S. - Loc pentru ştampilă.
ANEXA 7
la norma sanitară veterinară
şi pentru siguranţa alimentelor
AUTORITATEA NAŢIONALĂ
SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR
Direcţia Sanitară Veterinară
şi pentru Siguranţa Alimentelor ............
Circumscripţia Sanitară
Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor ......
DOCUMENT DE
SECHESTRU/REŢINERE OFICIALĂ
Nr. ........... din
.................
Subsemnatul,
.............................................., inspector al
autorităţii sanitare veterinare şi pentru siguranţa
alimentelor, având în vedere prevederile Ordonanţei
Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii
sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu
modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi
completările ulterioare, şi prevederile Regulamentului Parlamentului
European şi al Consiliului Uniunii Europene nr. 882/2004/CE, cu
amendamentele ulterioare, în baza Notei de control/Procesului-verbal de constatare
nr. ............. din data de ......................, întocmită/întocmit
la ........................................, dispun sechestrarea/reţinerea
oficială pentru produsul (ele):
..........................................., în cantitate de (kg) .................................,
pentru o perioadă de (până la data de)
.............................................
Proprietarul produselor:
....................................................................................
Adresa proprietarului: ......................................................................................
Locul unde s-a dispus măsura
sechestrării/reţinerii oficiale:
...............................................
Data şi ora (minute) când s-a dispus
măsura: ................................................................
Motivul sechestrului/reţinerii
oficiale: ....................................................................
Nr. sigiliului:
.............................................................................................
Nr. proces-verbal recoltare probe şi
analize solicitate (dacă este cazul): ..................................
Rezultatul expertizei sanitare veterinare
şi pentru siguranţa alimentelor (nr. buletin analiză, dacă
este cazul):
................................................................................................................
Restricţii impuse:
.................................................................................................
Nerespectarea măsurilor dispuse
atrage, după caz, sancţionarea contravenţională sau
penală, în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare.
*T*
Inspector al autorităţii
sanitare veterinare şi
pentru siguranţa alimentelor,
.........................
(semnătura şi parafa, după
caz)
Luat la cunoştinţă
Reprezentantul legal al unităţii,
........................
(semnătura şi ştampila )
L.S.*)
*ST*
-----
*) L.S. - Loc pentru ştampilă.
ANEXA 8
la norma sanitară veterinară
şi pentru siguranţa alimentelor
AUTORITATEA NAŢIONALĂ
SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR
Direcţia Sanitară Veterinară
şi pentru Siguranţa Alimentelor ............
PROCES - VERBAL DE
CONSTATARE
Nr. ........din
..............
Subsemnaţii,
........................................ şi ......................,
inspectori ai autorităţii sanitare veterinare şi pentru
siguranţa alimentelor, în urma controlului efectuat la unitatea
................................... situată în
......................................., str.
.................................................... nr. ...., bl. ......,
judeţul/(sectorul) ................, cod unic de înregistrare (CUI)
............................, aparţinând ........................ de S.C.
.............................., cu sediul social în
.................................., str. ...................... nr. ...., bl.
...., sc. ..., ap. ...., sectorul (judeţul)
.............................., în prezenţa domnului/doamnei .....
......................, în calitate de ..................................., am
constatat următoarele:
......................................................................................................
.
În urma celor constatate şi în conformitate
cu legislaţia specifică în vigoare se aplică următoarele
măsuri, recomandări şi termene (se vor specifica prevederile
actelor normative care nu au fost respectate):
.................................................................................................................
.
Prezentul proces-verbal de constatare
conţine .................pagini şi a fost întocmit în două
exemplare, dintre care unul rămâne la
....................................................................................
.
*T*
Inspectori ai autorităţii
sanitare veterinare şi
pentru siguranţa alimentelor,
............................
............................
(semnătura şi parafa, după caz)
Reprezentantul legal al unităţii,
..........................
(semnătura şi ştampila)
L.S.*)
*ST*
-----
*) L.S. - Loc pentru ştampilă.
ANEXA 9
la norma sanitară veterinară
şi pentru siguranţa alimentelor
ACTIVITĂŢI
supuse înregistrării
şi controlului
pentru siguranţa
alimentelor
I. Activităţi de prelucrare
şi conservare a fructelor şi legumelor
1. Unităţi de prelucrare a
cartofilor preparaţi sau congelaţiunitate cu spaţii şi
dotări adecvate pentru recepţia, depozitarea, condiţionarea
şi prelucrarea cartofilor preparaţi sau prevăzută cu
spaţii frigorifice pentru prelucrarea cartofilor congelaţi, precum
şi alte spaţii de depozitare, livrare a produselor vegetale.
2. Unităţi de producţie a
piureului de cartofi deshidrataţi unitate cu spaţii, dotări,
instalaţii adecvate pentru recepţia, depozitarea, prelucrarea de
cartofi deshidrataţi, în vederea obţinerii piureului de cartofi.
3. Unităţi de producţie de
gustări din cartofi - unitate cu spaţii, dotări, instalaţii
adecvate pentru recepţia, depozitarea, condiţionarea, prelucrarea
cartofilor, în vederea obţinerii producţiei de gustări şi
servirea acestora.
4. Unităţi de producţie
pentru fabricarea cartofilor crocanţiunitate cu spaţii, dotări,
instalaţii adecvate pentru recepţia, depozitarea, condiţionarea
şi prelucrarea cartofilor, în vederea obţinerii producţiei de
cartofi crocanţi, precum şi pentru ambalarea şi livrarea
acestora.
5. Unităţi de producţie
pentru fabricarea făinei de cartofi unitate cu spaţii, dotări,
instalaţii adecvate pentru recepţia, depozitarea, condiţionarea
şi prelucrarea cartofilor, în vederea obţinerii făinei de
cartofi, precum şi ambalarea, depozitarea, păstrarea şi livrarea
acesteia.
6. Unităţi de fabricare a
sucurilor de fructe şi legume unitate cu spaţii, dotări,
instalaţii adecvate pentru recepţia, depozitarea, condiţionarea
şi prelucrarea fructelor şi legumelor, în vederea obţinerii
sucurilor din acestea, precum şi cu spaţii şi dotări
necesare îmbutelierii, ambalării, depozitării, păstrării
şi livrării acestora.
7. Unităţi de fabricare a
concentratelor din fructe şi legumeunitate cu spaţii, dotări,
instalaţii adecvate pentru recepţia, depozitarea, condiţionarea
şi prelucrarea fructelor şi legumelor, în vederea obţinerii
concentratelor din acestea, precum şi cu spaţii şi dotări
necesare îmbutelierii, ambalării, depozitării, păstrării
şi livrării acestora.
8. Unităţi de conservare a
fructelor, nucilor sau a legumelorunitate cu spaţii, dotări,
instalaţii adecvate pentru recepţia, depozitarea, condiţionarea
şi prelucrarea (congelarea, uscarea, conservarea în ulei sau în oţet,
fabricarea conservelor etc.) în vederea conservării fructelor şi
legumelor, precum şi cu spaţii, inclusiv spaţii de frig, şi
dotări necesare îmbutelierii, ambalării, depozitării,
păstrării şi livrării acestora.
9. Unităţi de fabricare a
produselor alimentare din fructe şi legume - unitate cu spaţii,
dotări, instalaţii adecvate pentru recepţia, depozitarea,
condiţionarea şi prelucrarea fructelor şi legumelor în vederea
obţinerii produselor alimentare, precum şi cu spaţii necesare
depozitării şi livrării acestora.
10. Unităţi de fabricare a
gemurilor, marmeladelor şi jeleurilorunitate cu spaţii, dotări,
instalaţii adecvate pentru recepţia, depozitarea, condiţionarea
şi prelucrarea fructelor şi legumelor în vederea obţinerii
gemurilor, marmeladelor şi jeleurilor, precum şi pentru ambalarea,
depozitarea şi livrarea acestora.
II. Activităţi de fabricare a
uleiurilor şi a grăsimilor vegetale şi animale
1. Unităţi pentru producţia
de uleiuri vegetale brute (ulei de măsline, floarea-soarelui, soia,
rapiţă, in, seminţe de dovleac, porumb etc.) - unitate cu
spaţii, dotări, instalaţii adecvate pentru recepţia,
depozitarea, condiţionarea, prelucrarea materiilor prime în vederea
obţinerii de uleiuri şi grăsimi brute, precum şi cu
spaţii pentru depozitarea şi livrarea acestora.
2. Unităţi pentru producţia
făinei oleaginoase nedegresateunitate cu spaţii, dotări,
instalaţii adecvate pentru recepţia, depozitarea, condiţionarea,
prelucrarea materiei prime, în vederea obţinerii, depozitării şi
livrării făinei oleaginoase nedegresate.
3. Unităţi pentru producţia
uleiurilor vegetale rafinate (ulei de măsline, ulei de soia etc.) -
unitate cu spaţii, dotări, instalaţii pentru recepţia,
depozitarea şi prelucrarea materiilor prime în vederea obţinerii
produselor finite, precum şi cu spaţii pentru îmbutelierea,
depozitarea şi livrarea acestora.
4. Unităţi pentru prelucrarea
uleiurilor vegetale - unitate cu spaţii, dotări şi
instalaţii adecvate pentru depozitarea şi prelucrarea uleiurilor
vegetale (prin suflare, fierbere, oxidare, polimerizare, deshidratare,
hidrogenare etc.), precum şi cu spaţii pentru îmbutelierea,
depozitarea şi livrarea acestora.
5. Unităţi pentru fabricarea
margarinei - unitate cu spaţii, dotări şi instalaţii
adecvate pentru recepţia, depozitarea şi prelucrarea materiilor prime
pentru fabricarea margarinei, precum şi cu spaţii pentru depozitarea
şi livrarea acesteia.
6. Unităţi pentru fabricarea
amestecurilor pentru tartine unitate cu spaţii, dotări şi
instalaţii amenajate pentru recepţia şi depozitarea
separată a materiilor prime de origine vegetală şi animală,
în vederea fabricării amestecurilor pentru tartine, precum şi pentru
depozitarea şi livrarea acestora.
7. Unităţi pentru fabricarea grăsimilor
de gătit combinate unitate cu spaţii, dotări şi
instalaţii amenajate pentru recepţia şi depozitarea materiilor
prime, în vederea fabricării grăsimilor de gătit combinate,
precum şi pentru depozitarea şi livrarea acestora.
III. Activităţi de fabricare a
produselor de morărit, amidonului şi produselor din amidon
1. Unităţi de morărit -
unitate specializată prevăzută cu spaţii, amenajări,
dotări şi instalaţii specifice pentru recepţia,
depozitarea, prelucrarea boabelor de cereale şi prelucrarea lor în materie
primă pentru unităţile de panificaţie (producţie de
făină, arpacaş, crupe sau pelete din grâu, secară,
ovăz, porumb sau alte cereale), precum şi cu spaţii pentru
depozitarea, păstrarea şi livrarea produsului finit.
2. Unităţi pentru măcinarea
orezului - unitate specializată prevăzută cu spaţii,
amenajări, dotări şi instalaţii specifice pentru
recepţia, depozitarea, prelucrarea boabelor de orez în vederea
obţinerii de orez măcinat, glazurat, semifiert sau producţie de
făină de orez, precum şi cu spaţii pentru depozitarea,
păstrarea şi livrarea produsului finit.
3. Unităţi pentru măcinarea
legumelor - unitate specializată prevăzută cu spaţii,
amenajări, dotări şi instalaţii specifice pentru
recepţia, depozitarea, sortarea, prelucrarea şi măcinarea
legumelor în vederea obţinerii de făină sau pudră de legume
uscate ori fructe comestibile, precum şi cu spaţii pentru
depozitarea, păstrarea şi livrarea produsului finit.
4. Unităţi pentru fabricarea
cerealelor pentru micul dejun unitate specializată prevăzută cu
spaţii, amenajări, dotări şi instalaţii specifice
pentru recepţia, depozitarea, prelucrarea prin tratare termică a
cerealelor prin expandare, în vederea obţinerii de cereale pentru micul
dejun, precum şi cu spaţii pentru depozitarea, păstrarea şi
livrarea produsului finit.
5. Unităţi pentru fabricarea
premixurilor - unitate specializată prevăzută cu spaţii,
amenajări, dotări şi instalaţii specifice pentru
recepţia, depozitarea, omogenizarea făinii în vederea obţinerii
de făină în amestec pentru pâine, prăjituri, biscuiţi sau
clătite, precum şi cu spaţii pentru depozitarea, păstrarea
şi livrarea produsului finit.
6. Unităţi pentru fabricarea
amidonului - unitate prevăzută cu spaţii, amenajări,
dotări şi instalaţii specifice pentru recepţia materiei
prime (orez, cartofi, porumb, grâu etc.), depozitarea, prelucrarea prin
măcinare, germinare, extracţie, purificarerafinare, deshidratare,
uscare, în vederea obţinerii de amidon, precum şi cu spaţii pentru
ambalarea, depozitarea, păstrarea şi livrarea produsului finit.
7. Unităţi pentru fabricarea
glucozei, siropului de glucoză, maltozei - unitate specializată
prevăzută cu spaţii, amenajări, dotări şi
instalaţii specifice pentru recepţia materiei prime (suspensie de
amidon), depozitarea, prelucrarea prin hidroliză în vederea obţinerii
de sirop de glucoză, zahăr total, dextroză cristalizată
anhidră, izosirop, dextroză cristalizată monohidrat,
fructoză, maltoză, precum şi cu spaţii pentru ambalarea,
depozitarea, păstrarea şi livrarea produsului finit.
8. Unităţi pentru fabricarea
glutenului - unitate prevăzută cu spaţii, amenajări,
dotări şi instalaţii specifice pentru recepţia materiei
prime, depozitarea, prelucrarea prin extracţie, separare, concentrare,
deshidratare, uscare, în vederea obţinerii de gluten, precum şi cu
spaţii pentru ambalarea, depozitarea, păstrarea şi livrarea
produsului finit.
IV. Activităţi de fabricare a
altor produse alimentare
1. Unităţi pentru fabricarea
pâinii, produselor proaspete de patiserie, plăcintelor,
specialităţilor de panificaţie, checurilor, tartelor etc. -
unitate prevăzută cu spaţii, amenajări, dotări şi
instalaţii specifice, inclusiv spaţii de frig, pentru recepţia
materiei prime, depozitarea, prelucrarea făinei şi a ingredientelor
de origine vegetală şi animală, în vederea obţinerii
produselor proaspete de patiserie, plăcintelor, specialităţilor
de panificaţie, checurilor, tartelor etc., precum şi cu spaţii
de depozitare şi livrare corespunzătoare.
2. Unităţi pentru fabricarea biscuiţilor,
pişcoturilor, a produselor uscate de panificaţie, a produselor de
patiserie şi prăjiturilor conservate, precum şi pentru
fabricarea produselor pentru gustări dulci sau sărate - unitate
prevăzută cu spaţii, amenajări, dotări şi
instalaţii specifice, inclusiv spaţii de frig, pentru recepţia
materiei prime, depozitarea, prelucrarea materiilor prime de origine
animală şi vegetală, în vederea fabricării
biscuiţilor, pişcoturilor, a produselor uscate de panificaţie, a
produselor de patiserie şi prăjiturilor conservate, precum şi
pentru fabricarea produselor pentru gustări dulci sau sărate, precum
şi cu spaţii de depozitare, păstrare şi livrare
corespunzătoare.
3. Unităţi pentru fabricarea sau
rafinarea zahărului şi a înlocuitorilor din sfeclă de zahăr,
suc de trestie de zahăr, arţar şi palmier - unitate
prevăzută cu spaţii, amenajări, dotări şi
instalaţii specifice adecvate pentru recepţia materiei prime,
depozitarea, prelucrarea acesteia, în vederea obţinerii, depozitării
şi livrării zahărului.
4. Unităţi pentru fabricarea
produselor din cacao, a ciocolatei, a produselor zaharoase, inclusiv unt de
cacao, grăsime şi ulei de cacao, a gumei de mestecat, conservarea în
zahăr a fructelor, sâmburilor de fructe şi a altor părţi
ale plantelor, fabricarea pastilelor, tabletelor, dropsurilor, drajeurilor
mentolate şi/sau cu alte arome - unitate prevăzută cu
spaţii, amenajări, dotări şi instalaţii specifice
pentru recepţia materiei prime (cacao, ciocolată, zahăr,
fructe), depozitarea, prelucrarea materiilor prime de origine vegetală
şi animală, în vederea obţinerii produselor din cacao, a
ciocolatei, a produselor zaharoase, inclusiv unt de cacao, grăsime şi
ulei de cacao, a gumei de mestecat, conservarea în zahăr a fructelor,
sâmburilor de fructe şi a altor părţi ale plantelor, fabricarea
pastilelor, tabletelor, dropsurilor, drajeurilor mentolate şi/sau cu alte
arome, precum şi cu spaţii de depozitare şi livrare
corespunzătoare.
5. Unităţi pentru fabricarea
macaroanelor, tăiţeilor, cuşcuşului, pastelor făinoase
şi altor produse făinoase similareunitate prevăzută cu
spaţii, amenajări, dotări şi instalaţii specifice
pentru recepţia, depozitarea, prelucrarea materiilor prime şi a
ingredientelor de origine vegetală şi animală, în vederea
obţinerii macaroanelor, tăiţeilor, cuşcuşului,
pastelor făinoase şi altor produse făinoase similare, precum
şi cu spaţii de depozitare şi livrare corespunzătoare.
6. Unităţi pentru prelucrarea
cafelei - unitate prevăzută cu spaţii, amenajări,
dotări şi instalaţii specifice pentru recepţia materiei
prime, depozitarea, cu spaţii pentru prelucrarea cafelei prin
decafeinizare şi prăjire, în vederea obţinerii de cafea
măcinată, cafea solubilă, extracte şi concentrate din
cafea, fabricarea înlocuitorilor de cafea, precum şi cu spaţii de
ambalare, depozitare şi livrare corespunzătoare.
7. Unităţi pentru prelucrarea
ceaiului - unitate prevăzută cu spaţii, amenajări,
dotări şi instalaţii specifice pentru recepţia şi
depozitarea materiei prime, cu spaţii pentru prelucrarea ceaiului şi
a frunzelor de plante, ambalarea ceaiului, inclusiv în doze (pliculeţe),
fabricarea infuziilor din plante (mentă, muşeţel, verbină
etc.), precum şi cu spaţii de ambalare, depozitare şi livrare
corespunzătoare.
8. Unităţi pentru fabricarea
condimentelor - unitate specializată cu spaţii pentru recepţia
şi depozitarea materiilor prime, cu spaţii şi instalaţii
pentru fabricarea mirodeniilor, ketchupului, sosurilor picante, condimentelor,
maionezei, făinei de muştar, muştarului şi oţetului,
precum şi cu spaţii pentru ambalarea, depozitarea şi livrarea
produselor finite.
9. Unităţi pentru fabricarea
preparatelor alimentare omogenizate şi alimentelor dietetice - unitate cu
spaţii, dotări şi instalaţii pentru recepţia,
depozitarea şi fabricarea produselor alimentare pentru utilizări
nutriţionale speciale, a laptelui praf pentru sugari, laptelui şi
altor alimente pentru copii mici, alimentelor pentru sugari, alimentelor cu
conţinut redus de calorii, alimentelor dietetice pentru scopuri medicale
speciale, alimentelor cu conţinut redus de sodiu, inclusiv sare
fără sodiu, alimentelor fără gluten, alimentelor
recomandate în efortul muscular intens, în special pentru sportivi, alimentelor
pentru persoanele care suferă de dereglări ale metabolismului
carbohidraţilor (diabet), precum şi cu spaţii adecvate pentru
ambalarea, depozitarea şi livrarea produselor finite.
10. Unităţi pentru fabricarea
altor produse neclasificate în altă parte - unitate cu spaţii,
dotări şi instalaţii adecvate pentru recepţia materiei prime,
depozitarea şi fabricarea de supe, ciorbe, fabricarea drojdiei de bere, a
produselor alimentare îmbogăţite cu oligoelemente, vitamine,
proteine, a suplimentelor alimentare şi nutritive, precum şi cu
spaţii adecvate pentru ambalarea, depozitarea şi livrarea produselor
finite.
11. Unităţi de fabricare a
produselor alimentare congelateunitate cu spaţii, dotări şi
instalaţii adecvate pentru recepţia materiei prime, depozitarea
şi fabricarea produselor congelate, precum şi cu spaţii de
ambalare, depozitare şi livrare corespunzătoare, atât pentru alte
unităţi, cât şi pentru consumatorul final.
12. Unităţi de fabricare a
produselor alimentare confiate/deshidratate (legume, fructe, coji de fructe
şi alte părţi de plante, confiate - uscate, glasate sau cristalizate)
- unitate cu spaţii, dotări şi instalaţii adecvate pentru
recepţia materiei prime, depozitarea şi fabricarea produselor
confiate/deshidratate, precum şi cu spaţii de ambalare, depozitare
şi livrare corespunzătoare, atât pentru alte unităţi, cât
şi pentru consumatorul final.
13. Unităţi pentru
producţia, procesarea şi comercializarea ciupercilor - unitate
prevăzută cu spaţii, amenajări, dotări şi
instalaţii specifice pentru producţia, ambalarea, depozitarea şi
livrarea produsului finit.
V. Activităţi de fabricare a
băuturilor
1. Unităţi pentru fabricarea
băuturilor alcoolice distilate unitate cu spaţii, dotări şi
instalaţii adecvate pentru recepţia, depozitarea materiilor prime
şi semifabricatelor şi fabricarea de băuturi alcoolice distilate:
whisky, coniac, gin, lichioruri, precum şi cu spaţii adecvate pentru
îmbutelierea, depozitarea şi livrarea acestora, atât pentru alte
unităţi, cât şi pentru consumatorul final.
2. Unităţi pentru fabricarea
alcoolului etilic de fermentaţie unitate cu spaţii, dotări
şi instalaţii adecvate pentru recepţia, depozitarea materiilor
prime, semifabricatelor şi prelucrarea acestora în vederea obţinerii
de alcool etilic de fermentaţie şi a alcoolurilor neutre, precum
şi cu spaţii adecvate pentru îmbutelierea, depozitarea şi
livrarea acestora, atât pentru alte unităţi, cât şi pentru
consumatorul final.
3. Unităţi pentru fabricarea
vinului - unitate cu spaţii, dotări şi instalaţii adecvate
pentru recepţia şi depozitarea materiei prime, semifabricatelor
şi prelucrarea acestora în vederea obţinerii vinului, a vinului de
masă, vinului de calitate produs în anumite regiuni, vinului spumant,
vinului din must de struguri concentrat şi vinului slab alcoolizat sau
fără alcool, precum şi cu spaţii adecvate pentru îmbutelierea,
depozitarea şi livrarea acestora, atât pentru alte unităţi, cât
şi pentru consumatorul final.
4. Unităţi pentru fabricarea
cidrului şi a altor vinuri din fructeunitate cu spaţii, dotări
şi instalaţii adecvate pentru recepţia materiei prime,
depozitarea şi fabricarea cidrului, cidrului de pere, miedului şi a
altor vinuri din fructe, precum şi a băuturilor mixte ce conţin
alcool, precum şi cu spaţii adecvate pentru depozitarea, îmbutelierea
şi livrarea acestora, atât pentru alte unităţi, cât şi
pentru consumatorul final.
5. Unităţi pentru fabricarea
altor băuturi nedistilate obţinute prin fermentare - unitate cu
spaţii, dotări şi instalaţii adecvate pentru recepţia
şi depozitarea materiei prime, semifabricatelor şi prelucrarea
acestora în vederea obţinerii vermutului şi a altor băuturi
similare, precum şi cu spaţii adecvate pentru îmbutelierea,
depozitarea şi livrarea acestora, atât pentru alte unităţi, cât
şi pentru consumatorul final.
6. Unităţi pentru fabricarea
berii - unitate cu spaţii, dotări şi instalaţii adecvate
pentru recepţia şi depozitarea materiilor prime şi
ingredientelor pentru obţinerea berii, precum şi cu spaţii
pentru îmbutelierea, depozitarea şi livrarea acesteia, atât pentru alte
unităţi, cât şi pentru consumatorul final.
7. Mălţăria - secţia
din cadrul fabricii de bere în care se face germinarea orzului şi a altor
cereale în vederea obţinerii malţului.
8. Unităţi pentru fabricarea de
ape minerale şi băuturi răcoritoare nealcoolice - unitate cu
spaţii, dotări şi instalaţii pentru captarea,
carbogazeificarea, îmbutelierea apei minerale, fabricarea băuturilor
răcoritoare nealcoolice, băuturilor nealcoolice aromatizate
şi/sau îndulcite: limonadă, oranjadă, cola, băuturi
energizante, băuturi din fructe, ape tonice, precum şi cu spaţii
adecvate pentru îmbutelierea, depozitarea şi livrarea acestora, atât
pentru alte unităţi, cât şi pentru consumatorul final.
VI. Alte activităţi
1. Unităţi de ambalare
şi/sau îmbuteliere a produselor alimentare de origine nonanimală -
unitate cu spaţii, dotări şi instalaţii adecvate în care se
desfăşoară activităţi pentru recepţia,
depozitarea, ambalarea şi livrarea produselor alimentare de origine
nonanimală.
2. Depozit pentru seminţe de consum -
unitate cu spaţii, dotări şi instalaţii adecvate în care se
desfăşoară activităţi pentru recepţia,
depozitarea şi livrarea de seminţe de consum.
3. Depozit alimentar pentru produse de
origine nonanimalăunitate cu spaţii, dotări şi
instalaţii adecvate în care se desfăşoară activităţi
pentru recepţia, depozitarea şi livrarea de produse proaspete
şi/sau preambalate de origine nonanimală, atât pentru alte
unităţi, cât şi pentru consumatorul final.
4. Depozit frigorific pentru produse
alimentare de origine nonanimală - unitate cu spaţii şi
instalaţii de frig adecvate în care se desfăşoară
activităţi pentru recepţia, depozitarea şi livrarea
produselor de origine nonanimală congelate şi/sau refrigerate ori
care necesită temperaturi scăzute de depozitare, atât pentru alte
unităţi, cât şi pentru consumatorul final.
5. Unităţi de comercializare a
produselor alimentare de origine nonanimală congelate - unitate cu
spaţii, dotări şi instalaţii adecvate pentru recepţia
materiei prime, depozitarea şi/sau prelucrarea produselor congelate, precum
şi cu spaţii de ambalare, depozitare şi livrare
corespunzătoare, atât pentru alte unităţi, cât şi pentru
consumatorul final.
6. Unităţi de producere a
ambalajelor pentru produsele alimentare ce vin în contact cu alimentele -
unitate cu spaţii, dotări şi instalaţii adecvate pentru
fabricarea în condiţii corespunzatoare a ambalajelor pentru produsele
alimentare ce vin în contact cu alimentele, precum şi cu spaţii de
ambalare, depozitare şi livrare corespunzătoare a acestora pentru
unităţile care le utilizează.
7. Mijloc de transport produse de origine
nonanimală - orice nave, aeronave, mijloace auto etc. înregistrate pentru
siguranţa alimentelor ca mijloace de transport dotate corespunzător
pentru ca produsele de origine nonanimală să nu îşi modifice
caracteristicile pe timpul transportului, caracteristici prevăzute în
documentele însoţitoare conform legislaţiei în vigoare.
8. Unitate de fabricare a îngheţatei -
unitate cu spaţii şi echipamente adecvate pentru recepţia
materiei prime de origine animală şi nonanimală, fabricarea
şi depozitarea îngheţatei.
ANEXA 10
la norma sanitară veterinară
şi pentru siguranţa alimentelor
AUTORITATEA NAŢIONALĂ
SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR
Direcţia Sanitară Veterinară
şi pentru Siguranţa Alimentelor ............
DOCUMENT
de înregistrare pentru
siguranţa alimentelor
Nr...........
din...............
Pentru unitatea:....................., localitatea
.............., cu sediul social în str. ........................ nr.
..........., bl. ......., sc. ........, ap. ...., sectorul ........, codul
........, judeţul ......................, telefon ............., cod unic
de înregistrare (CUI) ............................, reprezentantul legal al
unităţii ............................., din localitatea
....................., str. ..................... nr. ....., sectorul
.........., codul poştal ........, judeţul ...................,
telefon .................., e-mail ..................., pentru punctul de lucru
................................ din localitatea .................., str.
...................... nr. ........., sectorul ...., codul ........,
judeţul ............., telefon ............, în care se
desfăşoară următoarele activităţi:
1. ..............................(Cod
2. ..............................(Cod
3. ..............................(Cod
După eliberarea prezentului document,
reprezentantul unitaţii trebuie să notifice direcţiei sanitare
veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a
municipiului Bucureşti orice modificare a condiţiilor din unitate
intervenită ulterior emiterii documentului.
Nerespectarea condiţiilor care au stat
la baza emiterii prezentului document atrage, după caz, suspendarea sau
interzicerea activităţii, precum şi sancţionarea
contravenţională sau penală, conform legislaţiei în
vigoare.
Reprezentantul legal al unităţii,
........../(numele în clar, semnătura, data ridicării documentului,
ştampila unităţii) .............
Director
executiv,
..................
(semnătura
şi ştampila)
L.S.*)
-----
*) L.S. - Loc pentru ştampilă.
ANEXA 11
la norma sanitară veterinară
şi pentru siguranţa alimentelor
AUTORITATEA NAŢIONALĂ
SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR
Direcţia Sanitară Veterinară
şi pentru Siguranţa Alimentelor ............
Circumscripţia Sanitară
Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor ......
DOCUMENT
de ridicare a sechestrului/a
reţinerii oficiale
Nr. ......... din
........
Subsemnatul, ........................,
inspector al autorităţii sanitare veterinare şi pentru
siguranţa alimentelor, având în vedere prevederile <LLNK 12004
42130 301 0 33>Ordonanţei Guvernului nr. 42/2004 privind
organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru
siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi
completări prin Legea
nr. 215/2004, cu modificările şi completările
ulterioare, precum şi prevederile Regulamentului Comisiei Europene nr.
882/2004/CE pentru aprobarea regulilor privind controalele oficiale efectuate
pentru a se asigura verificarea conformităţii cu legislaţia
privind hrana pentru animale şi cea privind alimentele şi cu regulile
de sănătate şi de protecţie a animalelor, cu amendamentele
ulterioare, în baza Notei de control/Procesului-verbal de constatare nr.
.......... din data de ..............., întocmită/întocmit la
........................., dispun ridicarea sechestrului/reţinerea oficială
pentru produsul
(ele):................................................................................................................
.
Proprietarul produselor:
.....................................................................................
Adresa proprietarului:
.......................................................................................
Locul unde s-a dispus măsura
sechestrării/reţinerii oficiale:
................................................
Data şi ora (minute) când s-a dispus
măsura: .................................................................
Motivul reţinerii oficiale:
..................................................................................
Cantitatea reţinută:
.........................................................................................
Nr. sigiliului:
..............................................................................................
Rezultatul expertizei privind
siguranţa alimentelor (nr. buletin analiză, etc.):
.............................
Observaţii:
..............................................................................................................
Nerespectarea măsurilor dispuse
atrage, după caz, sancţionarea contravenţională sau penală,
în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare.
*T*
Inspector al autorităţii
sanitare veterinare şi
pentru siguranţa alimentelor,
.............................
(semnătura şi parafa, după caz)
Luat la
cunoştinţă
Reprezentantul legal al unităţii,
.............................
(semnătura şi ştampila)
L.S.*)
*ST*
-----
*) L.S. - Loc pentru ştampilă.
ANEXA 12
la norma sanitară veterinară
şi pentru siguranţa alimentelor
AUTORITATEA NAŢIONALĂ
SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR
Direcţia Sanitară Veterinară
şi pentru Siguranţa Alimentelor ............
Circumscripţia Sanitară
Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor ......
DOCUMENT
de însoţire a produselor
alimentare de
origine nonanimală în
vederea distrugerii
Subsemnatul, .............................,
inspector al autorităţii sanitare veterinare şi pentru
siguranţa alimentelor, însoţeşte transportul următoarelor
produse alimentare de origine nonanimală în vederea distrugerii:
Produsele:
.........................................................................................
Lotul:
.............................................................................................
Motivul reţinerii oficiale:
........................................................................
Cantitatea reţinută:
...............................................................................
Nr. sigiliului: ....................................................................................
Rezultatul expertizei privind
siguranţa produselor (nr. buletin analiză, etc.):
....................
Proprietarul produselor:
...........................................................................
Adresa proprietarului:
.............................................................................
Nerespectarea măsurilor dispuse
atrage, după caz, sancţionarea contravenţională sau
penală, în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare.
*T*
Inspector al autorităţii
sanitare veterinare şi
pentru siguranţa alimentelor,
...........................
(semnătura şi parafa, după
caz)
Luat la cunoştinţă
Reprezentantul legal al unităţii,
..........................
(numele şi prenumele,
semnătura şi
ştampila)
L.S.*)
*ST*
-----
* L.S. - Loc pentru ştampilă.
ANEXA 13
la norma sanitară veterinară
şi pentru siguranţa alimentelor
AUTORITATEA NAŢIONALĂ
SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR
Direcţia Sanitară Veterinară
şi pentru Siguranţa Alimentelor ............
Circumscripţia Sanitară
Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor ......
PROCES - VERBAL DE
DISTRUGERE
Încheiat astăzi
.............
Denumirea unităţii unde se
efectuează distrugerea ........, având codul unic de înregistrare
.............,
adresa punctului de lucru unde se
desfăşoară distrugerea ..................................................
autorizată cu Autorizaţia nr.
.............................................................................
Produsul
..................................................................................................
Producătorul
..............................................................................................
Proprietarul
..............................................................................................
Data fabricaţiei ..........................................................................................
Lotul
.....................................................................................................
Cantitatea produsă
........................................................................................
Cantitatea
sechestrată/reţinută oficial
...................................................................
Nr. buletinului de analiză
................................................................................
Cauza distrugerii
.........................................................................................
Modul de distrugere
.......................................................................................
Observaţii (dacă este cazul)
..............................................................................
Nerespectarea măsurilor dispuse
atrage, după caz, sancţionarea contravenţională sau
penală, în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare.
1.
Proprietarul produselor*):
..............................................................................
2. Inspectorul autorităţii
sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor*):
..........................
3. Reprezentantul legal al unităţii
unde se efectuează distrugerea*): ......................................
-----
*)Se va completa cu numele, prenumele,
seria şi numărul actului de identitate, semnătura.
ANEXA 14
la norma sanitară veterinară
şi pentru siguranţa alimentelor
AUTORITATEA NAŢIONALĂ
SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR
Direcţia Sanitară Veterinară
şi pentru Siguranţa Alimentelor ............
DOCUMENT
de înregistrare pentru
siguranţa alimentelor
privind mijloacele de
transport al produselor
alimentare de origine
nonanimală
Nr. ............. din
...............
Mijlocul de transport
........................ seria ........, nr. de înmatriculare, proprietatea
....................., din localitatea ................., str.
...................... nr. ...., sectorul ..........., cod poştal
............., judeţul ........................., telefon
................, e-mail ...............
*T*
I. Condiţii de temperatură: II. Condiţii de
transport:
1. fără regim termic 1.
preambalat/ambalat
2. temperatură de refrigerare 2. vrac
3. temperatură de congelare
4. alt regim termic
*ST*
Capacitatea de transport:
......................................................................
Mijlocul de transport se înregistrează
pentru transportul ....................................*)
-----
*) Se vor preciza produsele transportate.
După eliberarea prezentului document,
reprezentantul legal al unităţii trebuie să notifice
direcţiei sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor
judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti emitente orice modificare
a condiţiilor de transport intervenită ulterior.
Nerespectarea condiţiilor care au stat
la baza emiterii prezentului document atrage, după caz, sancţionarea
contravenţională sau penală, conform legislaţiei în
vigoare.
Director executiv,
...................
(semnătura
şi ştampila)
L.S.**)
-----
**) L.S. - Loc pentru ştampilă.
ANEXA 15
la norma sanitară veterinară
şi pentru siguranţa alimentelor
*T*
(pagina 1)
AUTORITATEA NAŢIONALĂ
SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR
Direcţia Sanitară Veterinară
şi pentru Siguranţa Alimentelor ...........
Circumscripţia Sanitară
Veterinară Zonală ............
FIŞĂ
DE SĂNĂTATE
pentru animalele de la care se
valorifică produse de origine animală
Nr. ..... data
.................
Producătorul ...................
Cod numeric personal ...............
Domiciliul
................................................................
.............................................................................
.............................................................................
Actul de identitate (buletin de
identitate/carte de identitate) seria .....
nr. ....................., eliberat de
....................
Codul exploataţiei ................
*ST*
(verso pagina 1)
Obligaţiile producătorilor
1. Producătorii care valorifică
produse de origine animală obţinute de la animalele din gospodăria proprie vor
avea asupra lor prezenta fişă de
sănătate, vizată trimestrial de către medicul
veterinar de liberă practică
împuternicit, în raza căruia domiciliază. Valorificarea
acestor produse este admisă numai
în locuri publice (pieţe, târguri, expoziţii, cu ocazia manifestărilor organizate în perioada
sărbătorilor religioase sau altor
asemenea evenimente publice, organizate periodic de
autorităţile locale/ judeţene pe întreg teritoriul
naţional).
2. Producătorii trebuie să aplice
toate măsurile pentru a evita riscul contaminării acestora şi
trebuie să informeze direcţia veterinară şi pentru
siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului
Bucureşti atunci când constată că produsele destinate
vânzării prezintă un risc pentru sănătatea umană.
3. Produsele de origine animală
trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe:
a) să provină de la animale,
păsări sau colonii de albine sănătoase şi să fie manipulate
numai de către persoane sănătoase;
b) să nu fie falsificate sau cu
mirosuri, gusturi ori culori străine, cu o consistenţă
anormală;
c) să nu fie murdărite sau
să conţină impurităţi, să nu fie transportate ori
prezentate în ambalaje murdare, ruginite sau improprii pentru produsul
respectiv;
d) să fie însoţite de
precizări scrise din partea persoanei care le valorifică, referitoare
la tipul produsului, originea acestuia, data recoltării, condiţii de
păstrare, precum şi orice altă informaţie considerată
necesară;
e) pentru laptele crud, să respecte
cerinţele de sănătate animală şi igienă stabilite
în anexa III, secţiunea IX, cap. I, pct. I şi pct. II lit. A, lit. B
pct. 1 şi lit. C din Regulamentul Parlamentului European şi al
Consiliului nr. 853/2004/CE de stabilire a unor norme specifice de igienă
care se aplică alimentelor de origine animală, cu amendamentele
ulterioare, respectiv laptele să provină de la animale libere de boli
transmisibile la om prin lapte, din exploataţii care respectă
condiţiile de igienă a mulsului, a spaţiilor de depozitare a
laptelui şi cu asigurarea trasabilităţii produsului, incluzând
ghidurile de bune practici şi igienă elaborate de asociaţiile
profesionale şi avizate de Autoritatea Naţională Sanitară
Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor.
4. În locurile publice de valorificare a
produselor de origine animală, producătorii vor avea o stare de
igienă corespunzătoare (halate, şorţuri, bonete curate)
şi vor avea asupra lor un document din care să reiasă că nu
suferă de boli care pot fi transmise prin intermediul alimentelor.
*T*
(pagina 2)
Animale existente în
gospodăria producătorului
┌───────────────────────────┬────────────────────────┬───────────────────────┐
│ │ Anul ....... │ Anul ...... │
│
Specia şi categoria
├─────┬─────┬──────┬─────┼─────┬─────┬─────┬─────┤
│ │ │
│ │ │
│ │ │
│
├───────────────────────────┼─────┼─────┼──────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│Bovine │ │
│ │ │
│ │ │
│
├───────────────────────────┼─────┼─────┼──────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ din care vaci │ │
│ │ │
│ │ │
│
├───────────────────────────┼─────┼─────┼──────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ din care vaci mulgătoare │
│ │ │ │
│ │ │
│
├───────────────────────────┼─────┼─────┼──────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│Ovine - caprine │ │
│ │ │
│ │ │
│
├───────────────────────────┼─────┼─────┼──────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ din care mulgătoare │ │
│ │ │
│ │ │
│
├───────────────────────────┼─────┼─────┼──────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│Porcine │ │
│ │ │
│ │ │
│
├───────────────────────────┼─────┼─────┼──────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│Păsări │ │
│ │ │
│ │ │
│
├───────────────────────────┼─────┼─────┼──────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│ din care ouătoare │ │
│ │ │
│ │ │
│
├───────────────────────────┼─────┼─────┼──────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┤
│Familii de albine │ │
│ │ │
│ │ │
│
└───────────────────────────┴─────┴─────┴──────┴─────┴─────┴─────┴─────┴─────┘
Produsele care se valorifică:
............................................
............................................................................
............................................................................
............................................................................
............................................................................
............................................................................
*ST*
*T*
(pagina 3)
Starea
sănătăţii animalelor
┌─────────────────────────────────────────┬─────────┬───────────┬────────────┐
│
│ │ │Semnătura şi│
│ Examene sanitare veterinare
efectuate │ Data
│ Rezultatul│
parafa │
│ │ │ │ medicului │
│
│ │ │veterinar de│
│
│ │ │ liberă
│
│ │ │ │ practică
│
│
│ │ │împuternicit│
├─────────────────────────────────────────┼─────────┼───────────┼────────────┤
│
│ │ │ │
│Tuberculinarea bovinelor
├─────────┼───────────┼────────────┤
│
│ │ │ │
├─────────────────────────────────────────┼─────────┼───────────┼────────────┤
│Controlul serologic pentru bruceloza
la │ │ │ │
│bovine/ovine │ │ │ │
├─────────────────────────────────────────┼─────────┼───────────┼────────────┤
│
│ │ │ │
│
├─────────┼───────────┼────────────┤
│Controlul pentru depistarea mastitelor
la│ │ │ │
│bovine/ovine ├─────────┼───────────┼────────────┤
│
│ │ │ │
│
├─────────┼───────────┼────────────┤
│ │ │ │ │
├─────────────────────────────────────────┼─────────┼───────────┼────────────┤
│
│ │ │ │
│
├─────────┼───────────┼────────────┤
│Examenul clinic al animalelor,
păsărilor │
│ │ │
│şi familiilor de albine din
gospodărie
├─────────┼───────────┼────────────┤
│
│ │ │ │
│
├─────────┼───────────┼────────────┤
│
│ │ │ │
└─────────────────────────────────────────┴─────────┴───────────┴────────────┘
Observaţii şi restricţii
sanitare veterinare: ............................
............................................................................
............................................................................
............................................................................
............................................................................
*ST*
Medic veterinar
oficial,
L.S.
...............
(semnătura şi parafa)
----------
Anexa 15 a fost înlocuită cu anexa la ORDINUL nr. 13 din 17 martie
2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 178 din 23 martie 2009,
conform pct. 23 al art. I din acelaşi act normativ.
-----