07.08.2017
Informare de presă
Comandament Sezon Estival 2017
Seria controalelor în unităţile amplasate în cele 7 zone de interes turistic – Năvodari, Mamaia Nord, Mamaia Centru, Mamaia Sud, Eforie, Costineşti şi Mangalia – a continuat şi în acest sfârşit de săptămână, 04.08 – 06.08.2017.
Astfel, inspectorii sanitari veterinari şi pentru siguranţa alimentelor care activează în cadrul Comandamentului Sezon Estival 2017, au verificat 87 de unități.
În urma controalelor efectuate, inspectorii au constatat neconformități cu privire la:
- Comercializarea directă către consumatorul final a produselor alimentare în spaţii neaprobate sanitar-veterinar;
- Neîntreţinerea în condiţii de igienă a spaţiilor şi a echipamentelor de lucru;
- Depozitarea necorespunzătoare a produselor alimentare;
- Valorificarea produselor alimentare cu termen de valabilitate expirat.
Pentru abaterile de la legislaţia sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor, opt restaurante, trei unităţi tip bufet şi trei magazine alimentare au fost sancţionate contravenţional, cu amenzi în valoare de 74.000 de lei.
De asemenea au fost confiscate şi retrase de la comercializare 5 de kg produse alimentare, improprii consumului uman, cantitate care a fost dirijată către o unitate de neutralizare.
ANSVSA, prin intermediul DSVSA Constanţa, pune la dispoziţia celor interesaţi numărul de telefon al Comandamentului Sezon Estival: 0786 577 007, unde se pot face sesizări, sau se pot obţine informaţii referitoare la diferite aspecte din domeniul siguranţei alimentelor.
Acest număr va funcţiona în paralel cu numărul Call – Center – ului ANSVSA: 0800.826.787, apelabil gratuit, din orice reţea de telefonie.
Vă reamintim că, unităţile aflate în zonele de interes turistic sunt supravegheate şi verificate permanent de către inspectorii sanitari veterinari din cadrul Comandamentului Sezon Estival 2017, astfel încât operatorii economici din domeniu să respecte sănătatea şi confortul alimentar al cetăţenilor.
Serviciu Comunicare