Esti aici:  Media > Comunicate de presa


30-05-2011


Măsurile dispuse de ANSVSA şi recomandări pentru a evita îmbolnăvirea cu E.coli

30.05.2011


 


Comunicat de presă


 


Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a primit în data de 27 mai o notificare de alertă prin Sistemul Rapid de Alertă pentru Alimente şi Furaje privind contaminarea cu Escherichia Coli a două loturi de castraveţi de origine Spania, care au condus la înregistrarea a peste 200 de cazuri de îmbolnăviri şi la 2 decese.


În aceeaşi zi, conducerea ANSVSA a dispus de urgenţă aplicarea unor măsuri, pentru a preveni apariţia unor astfel de cazuri în România.


Imediat au fost notificate structurile teritoriale ale ANSVSA pentru monitorizarea prezenţei produselor incriminate din respectivele loturi la distribuitorii şi comercianţii din ţara noastră, astfel încât să fie determinată orice prezenţă a acestora în sistemul comercial din România.


În cadrul monitorizării, inspectorii Direcţiilor Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) judeţene vor verifica şi modul în care se respectă procedurile şi regulile de igienă şi implementarea bunelor practici de igienă de către operatorii din industria alimentară care procesează şi comercializează legume proaspete (catering-uri, restaurante, cantine, etc.).


Structurilor teritoriale ale ANSVSA au fost solicitate şi să întreprindă demersurile necesare privind informarea consumatorilor despre măsurile de igienă necesare prevenirii îmbolnăvirilor legate de igiena deficitară în această perioadă a anului, îmbolnăviri datorate consumului fructelor şi legumelor proaspete.


În aceeaşi zi au fost notificate, de către Punctul Naţional de Contact al României din cadrul ANSVSA, celelalte autorităţi implicate în cadrul RASFF, respectiv Ministerul Sănătaţii, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor pentru monitorizarea şi demararea procedurilor specifice interne legate de această situaţie de criză.


 


ANSVSA reia apelul către cetăţeni de a respecta regulile de igienă, pentru a preveni contaminarea şi îmbolnăvirea:


 


·                    spălarea temeinică a mâinilor cu apă şi săpun după folosirea toaletei, după atingerea animalelor sau dejecţiei animalelor, înainte şi după schimbarea scutecelor, înainte şi după prepararea mâncării (în special după atingerea de carne crudă, ouă în coajă, etc)


·                    spălarea sub jet de apă a fructelor şi legumelor proaspete


·                    tratamentul termic corespunzător al cărnii şi a cărnii tocate înainte de consum (cel puţin 700 C timp de 2 minute în interiorul cărnii)


·                    depozitarea separată a cărnii proaspete de alte alimente, precum şi utilizarea de tocătoare diferite de cele folosite pentru prepararea altor alimente


·                    fierberea laptelui proaspăt (crud) înainte de consum


·                    evitarea manipulării în condiţii de igienă precară a alimentelor


·                    persoanele care prezintă simptomatologie caracteristică bolilor cu transmitere infecţioasă să evite prepararea şi servirea hranei


 


Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor continuă monitorizarea la nivel naţional, prin structurile teritoriale, acţiune dublată de verificări ale opratorilor şi acţiuni de informare a populaţiei.


 


DG SANCO (Directoratul General pentru Sănătate şi Consumatori din cadrul Comisiei Europene) notifică datele pe care le deţine până în prezent şi anume: Sursa responsabilă pentru epidemia datorată toxinei Shiga produsă de Escheria Coli (STEC) în Germania a fost identificată în data de 26 mai ca fiind castraveţii, origine Spania, regiunile  Malaga şi Almeria.


Spania a dat asigurări că loturile incriminate au fost distribuite doar în Germania.


În afară de cele 214 de cazuri din Germania, au fost înregistrate îmbolnăviri şi în alte State Membre la persoane care au calatorit în Germania în această perioadă, astfel: 25 cazuri în Suedia, Marea Britanie 3 cazuri, Danemarca 7 cazuri, Olanda un caz şi Austria 2 cazuri de contaminare cu această tulpină de E.coli.


 


 


 


 


 


 


 


 


 


Biroul Comunicare şi Relaţii Cu Mass-Media


 


 


 


Inapoi